
O nouă tranșă cu 134.400 de doze de vaccin Moderna ajunge joi în România, potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva virusului Sars-Cov-2.
Astfel că, pînă la acest moment în țara noastră au fost livrate 426.000 doze de vaccin produse de compania farmaceutică Moderna, din care 258.141 au fost administrate (180.794 de persoane vaccinate, din care 77.347 persoane au primit și doza de rapel, care se administrează la 28 de zile după prima doză).
Vaccinul produs de compania farmaceutică Moderna este al doilea vaccin împotriva Covid-19 autorizat condiționat în Uniunea Europeană, după cel de la compania Pfizer/BioNTech. Autorizația de punere pe piața UE a fost emisă de Comisia Europeană în 6 ianuarie.
Transportul de joi este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.
Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.
Prin urmare, România va primi în total 3,4 milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19 de la compania farmaceutică Moderna, printr-un contract negociat de Comisia Europeană.
Fii primul care comentează