Şi-a ucis colegul de serviciu cu mai multe lovituri de cuţit

Craioveanul în vârstă de 50 de ani găsit luni dimineața fără suflare în incinta unei societăți comerciale din Craiova specializată în construcția și modernizarea vehiculelor feroviare și a materialului rulant, a fost ucis cu mai multe lovituri de cuțit de către unul dintre colegii de serviciu.

Atacatorul, potrivit Gazeta de Sud, este un bărbat în vârsta de 43 de ani, din comuna Dioști, coleg de serviciu al victimei.

Oamenii legii care s-au deplasat la fața locului declară faptul ca medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 50 de ani.

În dimineaţa zilei de 9 ianuarie, ora 06.40, polițiștii Secţiei 3 Poliţie Craiova au fost sesizați prin apel de urgență 112, cu privire la faptul că, în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Craiova, un bărbat a fost agresat fizic.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, fiind găsit un bărbat de 50 de ani, din municipiul Craiova, în stare de inconștiență. A fost solicitată şi o ambulanță din cadrul SAJ Dolj, din păcate fiind constatat decesul bărbatului de 50 de ani”, au explicat poliştii doljeni.

Un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a preluat cercetarile și a fost constituită o echipă de cercetare formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic.

Autorul crimei, reţinut de anchetatori

Suspectul, un bărbat de 43 de ani, din comuna Dioşti, a fost dus la audieri. Ieri după-amiază, procurorul de caz a dispus reţinerea suspectului pentru 24 de ore. Potrivit unor surse judiciare, crima ar fi fost comisă din gelozie.
„În continuarea activităţilor privind decesul bărbatului de 50 de ani, din municipiul Craiova, procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a dispus reţinerea unui bărbat de 43 de ani, din comuna Dioşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.
În fapt, în dimineaţa zilei de 09 ianuarie, în jurul orei 06.35, bărbatul de 43 de ani l-ar fi lovit cu un cuţit în zona toracică pe bărbatul de 50 de ani, lovituri în urma cărora a rezultat decesul celui de-al doilea”, au mai precizat anchetatorii.
Suspectul a fost încarcerat în arestul IPJ Dolj, urmând să fie dus la instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*