Ridicare autovehicule abandonate pe domeniul public

Primăria Municipiului Craiova continuă acțiunea de ridicare a autoturismelor abandonate pe
domeniul public, aflate într-o stare avansată de degradare.
Campania de ridicare a mașinilor care prezintă elemente ce pot duce la concluzia că ar putea fi
abandonate sau fără stăpân se desfășoară în baza Legii nr. 421/2002, modificată de Legea 97/2020
privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului
public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.
Astfel, în perioada următoare de pe raza Municipiului Craiova vor fi ridicate următoarele
autoturisme:
1.Autoturismul marca Fiat, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.33.RAL, situat pe str. Victor
Gomoiu, bl. S27;
2.Autoturism marca Fiat, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.67.LEU, situat pe str. Victor
Gomoiu, bl. S56;
3.Autoturism marca Daewoo, de culoare albă, cu număr de înmatriculare DJ.06.SPC, situat pe str.
Pandurilor, bl. 16;
4.Autoturism marca Peugeot, de culoare roșie, cu număr de înmatriculare DJ.72.MIS, situat pe str.
Nanterre, bl. C8;
5.Autoturism marca Ford, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.98.BBC, situat pe str.
Nanterre, bl. C8;
6.Autoturism marca Renault, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.10.LUK, situat pe str.
Nanterre, bl. C8;
7.Autoutilitară marca Mercedes, de culoare albă, cu număr de înmatriculare DJ.29.EGR, situat pe str.
Teleajenului, nr. 38;
8.Autoturism marca BMW, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.83.BUD, situat pe str.
Lămâiței, bl. 13;
9.Autoturism marca Daewoo, de culoare roșie, cu număr de înmatriculare DJ.74.CRY, situat pe str.
Basarabia, bl. H2;
10.Autoturism marca Mercedes, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.30.WSS, situat pe
str. Basarabia, bl. H3;
11.Autoturism marca Citroen, de culoare albă, cu număr de înmatriculare DJ.10.WUW, situat pe str.
Basarabia, bl. H3;
12.Autoturism marca Volkswagen, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.06.ZKX, situat pe
str. Grigore Pleșoianu, bl.S5.
13.Autoturismul marca Volkswagen, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.14.RVL, situat
pe Aleea Ghețișoarei, bl. 165D;
14.Autoturism marca Audi, de culoare verde, cu număr de înmatriculare DJ.50.MCH, situat pe str.
Păltiniș, bl. K11;

MUNICIPIUL CRAIOVA
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA
Str. A.I.Cuza, nr.7 Tel.: 40251/416235
Craiova, 200585 Fax: 40251/411561
consiliulocal@primariacraiova.ro
www.primariacraiova.ro

ISO 9001 Certificat nr.
845C

15.Autoturism marca Skoda, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.08.HNS, situat pe str.
Păltiniș, bl. K11;
16.Autoturism marca Ford, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.08.DUN, situat pe str.
Păltiniș, bl. K11;
17.Autoturism marca Fiat, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.10.ZAO, situat pe str. Brazda
lui Novac, bl.G2;
18.Autoturism marca Daewoo, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.07.ZVF, situat pe str.
Frații Golești, nr. 103;
19.Autoutilitară marca Opel, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.03.ZIZ, situat pe str.
Frații Golești, nr. 103;
20.Autoturism marca Ford, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.08.NLY, situat pe str.
22Decembrie1989, bl. 11;
21.Autoturism marca Daewoo, de culoare albă, cu număr de înmatriculare DJ.74.CMG, situat pe str.
22Decembrie1989, bl. 11;
22.Autoturism marca Peugeot, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.14.HAU, situat pe str.
Independenței, bl.5;
23.Autoturism marca Peugeot, de culoare roșie, cu număr de înmatriculare DJ.10.HYL, situat pe str.
Nicolae Titulescu, bl. I.5;
24.Autoturism marca Opel, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.26.GMI, situat pe str.
Dimitrie Grecescu, nr. 2;
25.Autoturism marca Daewoo, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.36.MLM, situat pe str.
Arh. Duiliu Marcu, bl.26A;
26.Autoturism marca Peugeot, de culoare gri, cu număr de înmatriculare TR.95.KMY, situat pe str.
Arh. Duiliu Marcu, bl. 26A;
27.Autoturism marca Opel, de culoare maro, cu număr de înmatriculare DJ.07.ZVJ, situat pe str. Arh.
Duiliu Marcu, bl.26A;
28.Autoturism marca Opel, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.33.YAS, situat pe str. Arh.
Duiliu Marcu, bl. 26A;
29.Autoturism marca Renault, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.50.FGI, situat pe str.
Arh. Duiliu Marcu, bl.26A;
30.Autoturism marca Opel, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.26.RAL, situat pe str.
Arh. Duiliu Marcu, bl. 26A;
31.Autoturism marca Dacia, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.09.SFF, situat pe str.
Constantin Brâncoveanu, bl. 4a;
32.Autoturism marca Daewoo, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.79.DCM, situat pe
str. Constantin Brâncoveanu, bl. 4a;
33.Autoturism marca Opel, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.99.BNC, situat pe str.
Constantin Brâncoveanu, bl. 4a;
34.Autoturism marca Daewoo, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.10.JIN, situat pe str.
Constantin Brâncoveanu, bl. 4a;
35.Autoturism marca Dacia, de culoare galbenă, cu număr de înmatriculare DJ.08.BRA, situat pe bd.
Dacia, bl. V2;
36.Autoturism marca Dacia, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.47.AMN, situat pe bd.
Decebal, bl. 36.

Serviciul Imagine
Primăria Municipiului Craiova

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*