
Primăria Municipiului Craiova anunţă că, pentru desfășurarea manifestărilor dedicate Zilelor
Craiovei 2025, în perioada 29.05.2025 – 01.06.2025 vor fi instituite restricții de circulație pe
mai multe sectoare de drum.
Astfel, începând cu data de 28.05.2025, ora 20:00, până la data de 02.06.2025, ora 06:00, se
va închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi:
– str. A.I. Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu
str. Arieş;
– str. Unirii, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia
cu str. A.I. Cuza;
– str. Popa Şapcă;
De asemenea, în data de 01.06.2025, intervalul orar 16:00 – 19.00, se va restricționa
circulaţia rutieră pe str. A.I. Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Arieș şi
Calea București.
Se va asigura accesul autovehiculelor cu regim de circulație prioritară, al riveranilor care
nu au alt acces către proprietate și al vehiculelor care transportă persoane cu handicap.
Traficul rutier, în zona şi perioada menţionată, va fi deviat pe arterele adiacente.
Mulţumim pentru înţelegere!
Serviciul Imagine
Primăria Craiova
Fii primul care comentează