
Publicistica din Olteniaa cunoscut, începând cu exact o sută de ani în urmă,o apariție inedită la acea dată: revista„Arhivele Olteniei”. O creație a câtorva oameni de spirit, animați de un fecund sentiment al obligației morale de a așeza Oltenia pe aliniamentul cultural deja existent, grație activităților științifice, educaționale și de artă care se desfășurau la acea vreme. Nume sonore precum Nicolae Iorga, Charles Laugier, C. D. Fortunescu aveau să-și pună amprenta pe ceea ce a vea să fie, ulterior, apreciată în literatura de specialitate, drept cea mai valoroasă revistă de cultură.
Acum, în plin an aniversar al centenarului revistei, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor” al Academiei Române, din Craiova,organizează un workshop online cu tema: REVISTA ARHIVELE OLTENIEI – SERIE VECHE. Demersul este nu doar o datorie de onoare, cât mai ales o recunoaștere a meritelor fondatorilor revistei și a colaboratorilor săi, care, de-a lungul timpului, au reușit să ducă actul de știință și cultură spre inimile și mințile celor mulți, spre sporirea cunoașterii,prin ineditul studiilor și articolelor publicare, spre repoziționarea Olteniei pe harta națională a marilor centre culturale. Manifestarea științifică face parte dintr-un program amplu, inițiat de colectivul de cercetători din cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor”,având ca scop evidențierea rolului pe care revista Arhivele Olteniei l-a avut și îl are în viața științifică și culturală românească.
Pornind la un drum delocușor, revista „ArhiveleOlteniei” – SerieVeche a reușitsăcrească de la un an la altul, înpaginile sale noiputândreciti,acum,memorabilemanuscriseinedite, documenteistorice, ancheteșianalizepediverse tematicisociale, cronici ale evenimentelorculturale etc. Anul 1922, an de debut al revistei, aveasă-i găseascăpe Ch. Laugier (Craiova) – director, Șt. Ciuceanu (Craiova), T.G. Bulat (RâmnicuVâlcea), Al. Bărcăcilă (TurnuSeverin), C. D. Fortunescu (Craiova) – secretar de redacție,cafiindechipaceîșiasuma un destincolectiv.Înpaginilerevisteiurmausă fie publicatemateriale privind trecutul Olteniei, manifestări social-culturale ale prezentului, precum și studii științifice ce vizau un spațiu mult mai larg, la nivel național.Caracterul enciclopedic al revistei este evidențiat prin materialele originale regăsite în paginile sale, aparținând domeniilor istorie, arheologie, geologie, geografie, învățământ, medicină, folclor, literatură, artă, știință ș.a.
Pornind de la acesteconsiderente, la Craiova, în data de 31 martie, începând cu ora 11.00, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor” vaorganiza workshop-ul online REVISTA ARHIVELE OLTENIEI – SERIE VECHE.Cuvântul de deschiderevaaparținedomnilor prof. univ. dr. CezarAvram, lect. univ. dr. Lucian Dindiricăși prof. univ. dr. SevastianCercel.
Manifestarea științifică va fi moderată decercet.șt.III, dr. SimonaLazărșicercet.șt.III, dr. AncaCeaușescu. Vor participa ca speakers: Simona Lazăr, Anca Ceaușescu – „Arhivele Olteniei”, serie veche;Ilin-Grozoiu Loredana-Maria, Narcisa Maria Mitu – Crochiu privind activitatea culturală și medicală a doctorului Charles Laugier;Ileana Cioarec, Laura Antoaneta Sava – C. D. Fortunescu, personalitate marcantă a vieții culturale din Oltenia; Camelia Zăbavă – C. S. Nicolăescu Plopșor, preocupări de tinerețe – colaborări la revista „Arhivele Olteniei”;Iustina Nica – Studii de toponimie în paginile revistei „Arhivele Olteniei”; Dan Bălteanu, Contribuții numismatice publicate în prima serie a revistei „Arhivele Olteniei”; Gabriela Boangiu –Imaginea Craiovei în paginile revistei „Arhivele Olteniei”.
Pentru mai multe detalii, a se vedea https: //icsu.ro.
Cercet. șt. III, dr. Anca Ceaușescu
Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor”
„SURSA-CUVANTUL LIBERTATII”
Fii primul care comentează