Impostorul Călin Gavrilaș (episodul 3) / Iată cum a încercat să distrugă carierele unor tineri teologi

Am mai scris noi despre cele două memorii din partea unor tineri teologi, absolvenți ai școlii doctorale din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, în care ni se semnalează un fapt ciudat: cu trei zile înainte de susținerea publică a tezelor de doctorat, cei doi au primit o notificare din partea universității, prin care au fost anunțați că evenimentul se amînă la solicitarea jurnalistului Călin Gavrilaș, fostul purtător de cuvînt al Arhiepiscopiei Tomis!

Iată fragmentul respectiv din sesizarea doctorandului Bogdan Mohor Obreja:

Ciudățenia acestei situații o reprezintă faptul că un jurnalist cere informații de la universitate, iar conducerea instituției, în loc să-i ofere aceste date, i-a decizia să anuleze prezentarea publică a tezei de doctorat!

Există, totuși, o explicație, vorba unui clasic în viața umoristică. Așa cum veți vedea și în textul sesizării, președintele comisiei de doctorat urma să fie nimeni altul decît ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul de Tomis, cu care atît rectorul universității, plagiatorul Dan Marcel Iliescu, cît și jurnalistul Călin Gavrilaș, fostul purtător de cuvînt al Arhiepiscopiei Tomis, se află în conflict continuu de ani de zile!

Am scris despre aceste conflicte și vă reamintim pe scurt despre ce este vorba:

– rectorul Universității a așteptat ca ÎPS Teodosie să împlinească vîrsta de pensionare și, deși a primit solicitarea să rămînă ca profesor, cererea i-a fost refuzată în detrimentul studenților de la teologie, care ar fi putut să-l aibă ca profesor pe unul dintre cei buni dascăli!

– despre Călin Gavrilaș ce să mai spunem, din moment ce se știe că acesta a fost purtătorul de cuvînt la Arhiepiscopiei Tomis, de unde, îndemnat de nu știu cine, și-a dat demisia pentru a intra în presă, unde subiectul principal al articolelor sale îl reprezintă punerea la zid a… ÎPS Teodosie!

Acest cuplu malefic, Dan Marcel Iliescu și Călin Gavrilaș, se comportă ca și cum mîinile lor ar fi prelungirea unor fire nevăzute ce duc la acele structuri discrete care îl au drept țină pe ÎPS Teodosie încă din vremea pandemiei Covid-19, cînd acesta nu a acceptat decizia autorităților de a închide bisericile în noaptea de înviere!

Vă prezentăm mai jos Memoriul trimis la redacție de doctorandul Bogdan Mohor Obreja, mai exact prima filă și ultimele, pentru a vedea cum destinele unor studenți doctoranzi au fost distruse de acest Călin Gavrilaș care, în calitate de „jurnalist”, reactiva metodele securiste pentru a amîna susținerea tezelor de doctorat:

Ce hal de presă practică acest Călin Gavrilaș, care se recomandă că a lucrat la o televiziune locală al cărei nume nu-l mai știe? Și ce hal de teolog este acest Căli Gavrilaș, care denigrează niște tineri de viitor?

Este cît se poate de clar faptul că „operațiunea” îl viza pe ÎPS Teodosie, conducătorul de doctorat al celor doi doctoranzi, iar această năpîrcă a fost instrumentul cu care plagiatorul Dan Marcel Iliescu, rectorul Universității Ovidius, încerca să fie pe placul Sistemului în pandemie.

P.S. Mizerabilul ăsta de Călin Gavrilaș postează pe unele site-uri mesaje denigratoare la adresa mea:

Nenorocitul ăsta  nu înțelege că, în acest fel, se demască încă o dată că este omul Sistemului! Păi, bine, mă, năpîrcă, îndrăznești să pui la îndoială cariera mea de jurnalist, cu peste 30 de ani de presă la cel mai înalt nivel (Europa liberă, Evenimentul zilei, Ziua, plus ziarele și televiziunile pe care le-am condus), punînd în cumpănă pîlpîirile tale securiste la un ziar local și la o „televiziune” fără nume? „Toxicitate și prostie rară”? Sper să le duci în spinare, mizerabile!

  • va urma –

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*