
George Simion a lansat un atac dur, după ce AUR a depus moțiunea privind blocarea hidrocentralelor construite înainte de 1989. Politicianul acuză coaliția că folosește justiția ca armă politică, astfel încercând că elimine toți adversarii.
„Aveți o obsesie legată de AUR. AUR este sursa problemelor pentru care justiția nu funcționează în România, pentru care statul nu funcționează?! Voi, care sunteți la guvernare, nu mai aveți pe cine să arătați cu degetul,” a declarat Simion.
Liderul AUR a amintit și de Călin Georgescu despre care spune că este chemat săptămânal la controlul judiciar.
„Un om respectat de români, care este dus săptămână de săptămână la control judiciar pentru a fi sacrificat ritualic de o justiție care nu mai este justiție, dacă mai avem prezumpția de nevinovăție”, a transmis politicianul.
Simion atacă și USR, spunând că partidul a început să semene cu bandă de extremă stângă din Statele Unite.
„USR-ul a devenit, din păcate, o grupare extremistă de stânga, care încearcă din ce în ce mai mult să-și elimine adversarii politici. Și dacă AUR este problema voastră, dacă mișcarea suveranistă, votată de jumătate din cetățenii României, reprezintă problema voastră, vă aduc aminte că sunteți la guvernare cu PSD. Vă aduc aminte, în primul rând, că sunteți la guvernare și voi sunteți vinovați pentru dezastrul care este în țara noastră”, a acuzat liderul AUR.
AUR a depus moţiune simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu
AUR a anunţat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că depune o moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, cu titlu ”Stabilirea securităţii energetice a României prin politici de mediu ce obstrucţionează punerea în funcţiune a hidrocentralelor, începute înainte de 1989”
În moţiune, parlamentarii AUR cer impunerea unui calendar executoriu pentru finalizarea hidrocentralelor şi obligarea guvernului să reia de urgenţă lucrările, aşa cum s-a angajat în faţa cetăţenilor. Moţiunea va fi dezbătută luni şi supusă votului miercuri.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului va fi dezbătută luni, 22 septembrie, de la ora 16.00, iar votul a fost programat pentru miercuri, a decis Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
Anunţul privind depunerea moţiunii a fost făcut în plenul Camerei Deputaţilor de deputatul Valeriu Munteanu.
”AUR anunţă că depune o moţiune simplă cu titlu ”Stabilirea securităţii energetice a României prin politici de mediu ce obstrucţionează punerea în funcţiune a hidrocentralelor, începute înainte de 1989”. România a devenit în 2025 net importatoare de energie electrică, cu un deficit de aproximativ 2,4 TWh doar în primul semestru şi cu unele dintre cele mai mari preţuri SPOT din Uniunea Europeană. Această vulnerabilitate afectează direct facturile cetăţenilor şi competitivitatea economică, iar creşterea TVA-ului de la 19% la 21% în august nu a făcut decât să adâncească problemele”, a spus parlamentarul de la tribună.
Munteanu a mai afirmat că, în acelaşi timp, finalizarea hidrocentralelor, începute înainte de 1989, lucrări deja realizate în proporţie de peste 75% şi declarate prin Ordonanţa de Urgenţă 175/2022 drept de interes public major, este blocată de Ministerul Mediului, care tergiversează avize şi transmite mesaje publice descurajatoare.
Fii primul care comentează