Expoziția temporară „Molia

Patrimoniul entomologic al Muzeului Olteniei Craiova  conservă 53.870
piese fiind constituit din: 36.090 insecte colectate, 11.241 insecte achiziţionate
şi 7.539 insecte donate.
În cadrul insectelor achiziţionate, este conservată şi colecţia de fluturi
exotici „Claudia Stănoiu”, fiind singura colecţie de insecte exotice din
patrimoniu. Ea completează lepidopterele autohtone din patrimoniu, având atât
importanţă ştiinţifică, dar şi expoziţională.
Expoziția de față, intitulată „Molia – exemplare spectaculoase din
patrimoniul exotic al Secției de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova”
conține piese selectate din colecția de fluturi exotici „Claudia Stănoiu”.
DESCHIDEREA EXPOZIȚIEI TEMPORARE VA AVEA LOC, JOI, 2
OCTOMBRIE 2025, LA ORA 10:00, la SECTIA DE ȘTIINȚELE NATURII A
MUZEULUI OLTENIEI CRAIOVA.
Molia este denumirea dată unui grup de insecte din ordinul Lepidoptera,
asemănătoare cu fluturii.
În cadrul expoziției „Molia – exemplare spectaculoase din patrimoniul
exotic al Secției de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova” sunt abordate
aspecte precum:
– diferențe și asemănări între fluturi și molii,
– morfologia şi metamorfoza moliilor,
– dimorfismul sexual,
– regimul trofic al moliilor,
– adaptări pentru supravieţuire,
– rolul moliilor în ecosisteme precum și
– importanță lor în viață oamenilor de-alungul secolelor.
În cadrul expoziției vor fi expuse insectare cu peste 200 piese exotice
spectaculoase, printre care și: Molia atlas (Attacus atlas) – cea mai mare molie
din lume, Thysania agrippina – lepidoptera cu cea mai mare anvergură a aripilor,
Chrysiridia rhipheus – considerată a fi una dintre cele mai frumoase și
impresionante lepidoptere, Molia luna (Actias luna), Aglossa cuprina –
cunoscută pentru că s-ar fi hrănit cu grăsime umană, Utetheisa ornatrix –
subiectul unor numeroase studii comportamentale  etc.
Exemplarele care vor fi expuse au fost colectate din pădurea amazoniană
sau din vegetaţia luxuriantă a pădurii tropicale (India, Peru, Noua Guinee,

Congo, Brazilia etc.) și sunt rezultatul schimburilor realizate de regretatul
profesor dr. Ioan Stănoiu cu specialiști și colecționari din întreaga lume.
Având în vedere faptul că speciile exotice sunt foarte greu de cunoscut în
mediul natural din cauza etologiei şi arealului lor, colecţiile muzeale oferă
specialiştilor și vizitatorilor posibilitatea de a cunoaşte marea diversitate şi
răspândirea speciilor prin prelucrarea şi publicarea datelor deţinute de
exemplarele aflate în colecţii.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*