Document publicat de un fost membru CSM: Nicușor Dan cere 3,6 milioane de lei de la AEP

Președintele Nicușor Dan a cerut 3.6 milioane de lei de la AEP. Sunt bani folosiți în campanie electorală  în cele două tururi ale prezidențialelor din 2025.  Fostul membru CSM Adrian Toni Neacșu a făcut public documentul și se întreabă dacă e firesc ca din banii publici să fie luată o asemenea sumă, mai ales că România se pregătește de recesiune.

Președintele Nicușor Dan vorbește des cu presa și i s-au pus tot felul de întrebări (e foarte bine), scrie Toni Neacșu pe Facebook.

Totuși, singura întrebare, cu răspunsul aferent desigur, care m-ar lămuri ce fel de președinte au ales oamenii și la ce mă pot aștepta în următorii 5 ani ani lipsește.

Aceasta e următoarea: în condițiile în care ni se cere tuturor să suportăm sărăcia bugetului public, ba cu creșteri de taxe și impozite, ba cu scăderi de salarii și venituri, domnia sa a cerut de la AEP să-i dea suma de 3,6 milioane lei din bugetul public pe care să-i bage in buzunarul propriu?

E vorba de banii folosiți în campania sa electorală strânși din donații și pe care, potrivit legii, îi poate cere returnați din bugetul de stat gestionat de AEP.

Acești bani, tot potrivit legii, îi vor rămâne lui personal. Îi poate cere returnați sau nu, AEP nu ii da cu forța daca renunta la ei.

Pentru mine e important să știu dacă președintele României, în condițiile în care cere și obligă toata populația să fie solidara cu criza bugetară pe care o traversăm, înțelege să sărăcească acest buget public cu 3,6 milioane lei, folosind astfel alegerile și pentru îmbogățirea proprie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*