
Ne-a parvenit la redacție un document senzațional, care-l prezintă pe NICUȘOR DAN ca fiind colaborator al Securității! Iată documentul, cu sublinierile noastre:
Ce citim noi aici, conform Raportului Securității?
- Că „demersurile de recrutare au început înainte de deplasarea în Rep. Cuba”
- Că „s-a constatat că acesta manifesta dorința de colaborare și aptitudini în acest sens”
- Că „s-a prezentat la întîlnirile planificate, cu regularitate și a fost prelucrat corespunzător”
- Că „a manifestat o ură față de Vasiu Adrian, cu care se află în concurență la concursurile de matematică”
- Că „a furnizat un număr de două note informative referitoare la Vasiu Adrian”
- Că „la întoarcerea în țară el s-a prezentat la întîlnirea programată”.
Toate aceste lucruri le găsim în „RAPORT”-ul Securității, întocmit înaintea Olimpiadei Internaționale de matematică din Canberra, Australia.
Documentul are pe el și însemnările ofițerilor de legătură sau de comandă, ceea ce sporește autenticitatea sa.
Poate că am fi avut niște rezerve față de cele semnalate, dar acestea s-au risipit după ce am citit din nou interviul lui Nicușor Dan, acordat site-ului „news.ro” în ziua de 17 aprilie 2025. Cînd a fost întrebat despre acuzațiile la adresa lui Crin Antonescu și despre așa-zisa colaborare a acestuia cu Securitatea, Nicușor Dan parcă a intrat în panică și a devenit avocatul acestuia!
Mărturisim că în acel moment am ciulit urechile, bănuind că această atitudine ascunde ceva. Și, iată, în acel interviu, Nicușor Dan practic, se apăra pe el însuși, de parcă se aștepta ca documentul de mai sus să apară, iar declarațiile lui de atunci să se constituie în propria sa apărare!
Iată cîteva fragmente din acel interviu:
„Întrebare: Apropo de trecut, cum vedeţi povestea lui Crin Antonescu legată de acea notă pe care a dat-o la securitate despre colegul lui?
Nicuşor Dan: Eu văd până la alte elemente, o văd exact cum a povestit-o Crin Antonescu. E o poveste pe care o au trăit-o mulţi români.
Întrebare: Deci îl credeţi?
Nicuşor Dan: Da, îl cred.
Întrebare: Nu-l vedeţi colaborator al Securităţii?
Nicuşor Dan: Nu, nu, nu. Cred exact ce a spus el.
Întrebare: Credeţi că serviciile secrete sau oponenţii săi politici au uneltit ca să iasă la suprafaţă această poveste?
Nicuşor Dan: Eu nu cred. Cred că am completat fiecare dintre noi un dosar în care era şi o fişă de colaborare cu Securitatea şi au fost făcute nişte verificări pe care CNSAS-ul le-a pus pe site. Asta cred eu.
Întrebare: Aţi avut dosar de urmărire la Securitate?
Nicuşor Dan: Nu ştiu. Probabil că am avut, am fost în lotul de matematică şi am fost plecat în Grecia şi în Australia, dar vă mărturisesc că nu am vrut să-mi citesc dosarul pentru că am avut o copilărie frumoasă şi n-aş vrea să găsesc… Da, ăsta e răspunsul.”
Rămîne cu titlu de urgență ca Nicușor Dan să explice conținutul acestui document. De asemenea, CNSAS trebuie să publice urgent înteg dosarul candidatului, mai ales că existența acestui dosar pune în discuție și candidaturile acestuia la Primăria Capitalei!
Între cei care au fost la acea Olimpiadă a fost și craioveanul Mugurel Barcău, aflat acum, se pare, în SUA:
Publicăm mai jos din nou acest document al Securității, exact așa cum l-am primit, fără sublinierile noastre:
Fii primul care comentează