DOCTORATUL PLAGIAT AL MINISTRULUI JUSTIȚIEI. 140 pagini cu conținut copiat în teza lui Radu Marinescu

Sub acest titlu, Emilia Șercan îl face praf pe ministrul Justiției, craioveanul Radu Marinescu. În „PressOne”, jurnalista publică dovezi irefutabile despre acest plagiat grosolan, adică peste  jumătate din teză, mai precis 56,68%!

Șercan scrie: „Ministrul Radu Marinescu își justifică furtul academic invocând – asemenea unei întregi pleiade de plagiatori aflați în funcții publice care l-au precedat – o presupusă „lipsă a normelor” și o presupusă „lipsă a legislației”. Ce susține Marinescu, în discuția avută cu PressOne, este fals: în 2009, atât normele academice, cât și legea, prevedeau evidențierea prin semnele ghilimelelor a porțiunilor copiate din lucrările altor autori.”

Reproducem după PressOne sinteza acestui plagiat;

Explicațiile ministrului în fața acuzației de plagiat sînt de-a dreptul penibile:

Radu Marinescu: Sunt absolvent al unei facultăți reputate din hexagonul facultăților de drept (Universitatea din Craiova – n.r.). Am terminat ca șef de promoție, am intrat în avocatură printre primii, iar doctoratul l-am elaborat la aceeași universitate la care am terminat studiile, în conformitate cu normele timpului și sub coordonarea unui profesor academician reputat, Dumnezeu să-l odihnească, domnul Ion Dogaru. Repet, am elaborat această teză în conformitate cu rigorile momentului și sub îndrumarea profesorului coordonator.

Emilia Șercan: Bun, ce înseamnă „rigorile momentului”? Ce înțelegeți dumneavoastră prin „rigorile momentului”? Spuneau „rigorile momentului” că nu trebuie să citați?

R. M.: Doamna Șercan, eu apreciez că am respectat toate exigențele și, repet, am făcut sub coordonarea domnului profesor îndrumător. Dacă aveți elemente, semne de întrebare, absolut dumneavoastră puteți să faceți orice fel de demers jurnalistic pe care-l apreciați oportun. Puteți să solicitați clarificările care se pot realiza de către organele în drept. Eu nu consider că am plagiat. Asta pot să vă spun.

E. Ș.: Ați spus că ați făcut teza sub coordonarea profesorului Dogaru. Mie mi-ați lăsat impresia că puneți cumva responsabilitatea…

R. M.: Nu, Doamne ferește! Deci nu, nu puneți cuvintele mele… M-ați întrebat în ce context am elaborat-o. Am avut un coordonator, este firesc, un profesor coordonator. Teza aceasta a trecut prin evaluările făcute la nivel de minister, cunoașteți foarte bine care este circuitul. Nu a existat niciun fel de semn de întrebare, nu mi-a fost semnalat niciun fel de dubiu. N-aș fi avut niciun fel de motiv să nu citez pe cineva. Eu nu am avut o carieră universitară, o catedră universitară, nu am căutat niciodată acest lucru…

E. Ș.: În privința verificărilor pe care le-am făcut, am găsit inclusiv 25 de pagini consecutive preluate dintr-un singur autor. Evident, fără citare, fără ca acea lucrare să fie măcar inclusă în bibliografia finală a lucrării, fără să fie menționat pe undeva în teză. 

R. M.: Încă o dată, doamna Șercan, nu pot să vă spun decât această chestiune: am elaborat teza în condițiile timpului, sub coordonarea unui profesor. A trecut prin evaluările făcute la Minister, prin comisia de acolo. Nu mi s-a semnalat absolut niciun fel de inadvertență. În consecință, repet, eu nu sunt un om care în viață să se fi bazat pe un beneficiu obținut în mod necinstit. Am fost avocat 30 de ani, am muncit în activitatea mea. Vă repet, cariera universitară n-a fost pentru mine o țintă, o miză. Nu am o catedră universitară, așa încât nu am de apărat ceva anume…

E. Ș.: Dar dumneavoastră ce credeți că ar trebui să se întâmple în privința situațiilor în care există teze de doctorat plagiate în România? Sunteți totuși Ministrul Justiției. Adică Justiția în sine înseamnă echitate și înseamnă corectitudine la nivel, ca principiu.

R.M.: Echitate, corectitudine înseamnă întreaga societate. Repet, dacă este să se stabilească ceva, trebuie s-o stabilească organele în drept. Nici eu, nici dumneavoastră, nici altcineva. Dacă aveți suspiciuni, se poate verifica de către autorități și stabili dacă a fost sau nu a fost ceva în neregulă. Asta pot să vă spun.”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*