„Cotidianul HD”, ziar condus de Cornel Nistorescu, a preluat din „Top Secret” articolul nostru despre grava eroare comisă de procurorul Marius Iacob în Rechizitoriul lui Călin Georgescu:

Dar, după publicarea articolului nostru, „Cotidianul HD” a publicat și un Comentariu foarte interesant, semnat de Marcel Bot, care analizează gafa lui Marius Iacob ca pe o practică menită să dezinformeze instanța! Iată textul :

Rechizitoriul ca armă

Cazul Georgescu confirmă o practică veche a procurorului Marius Iacob despre care şi noi am scris în Atentatul de pe Râul Alb. Anumite rechizitorii ale lui Iacob sunt construite din interpretări care rezistă până dau (dacă dau) de prima instanță serioasă.

După cum sesiza Ion Spânu, în „Cazul Georgescu – Potra”, ceea ce la prima vedere pare o simplă neconcordanță de dată este, în realitate, o deformare voită a faptelor. Aceeași postare WhatsApp, același text, apare în două locuri diferite din rechizitoriu, cu două date diferite și, mai ales, cu două sensuri juridice diferite.

Pe 21 noiembrie, înainte de alegeri, este prezentată ca expresie de susținere politică. Pe 27 noiembrie, după alegeri, devine indiciu al unei presupuse reacții radicale și al unei amenințări la ordinea constituțională.

Nu textul s-a schimbat. S-a schimbat poziția lui în construcția rechizitoriului. Iar asta schimbă totul.

Aceasta nu mai este o simplă eroare materială. Este o operațiune de recontextualizare, prin care aceeași realitate este mutată pentru a servi unei concluzii prestabilite. În loc ca probele să genereze concluzia, concluzia caută probele care să o susțină. Este exact inversul logicii juridice.

 Metoda: rechizitoriul ca poveste, nu ca demonstrație

Rechizitoriul ar trebui să fie o fotografie exactă a faptelor. Nu o pictură. Nu o interpretare. Nu o narațiune. Dar, în prea multe cazuri asociate cu procurorul Marius Iacob, rechizitoriul seamănă mai degrabă cu un eseu de popularizare decât cu o demonstrație juridică.

Cazul „Atentatul de la Râul Alb” rămâne emblematic. O tentativă de omor evidentă, cu victimă zdrobită și târâtă pe sub mașină, a fost tratată cu o indulgență care sfidează orice logică juridică. Autorul a primit o pedeapsă cu suspendare și muncă în folosul comunității. Practic, tentativa de omor fusese coborâtă la nivelul unei contravenții morale.

Abia în ultimă instanță, magistraţii au intervenit şi au desființat scamatoriile procurorului Iacob. Judecătorii au stabilit explicit că nu există circumstanțe atenuante. Că interpretările care au „îndulcit” fapta nu aveau suport juridic real. Că realitatea era mult mai gravă decât o prezentase rechizitoriul. Într-un final, instanța a corectat ceea ce rechizitoriul deformase (din obligație/obedienţă faţă de Sistem, credem noi).

 Când procurorul scrie verdictul înaintea instanței

În cazul Georgescu, tehnica este aceeași, chiar dacă direcția este diferită. Nu mai este vorba despre îndulcirea unei fapte, ci despre agravarea ei. De această dată, nu se urmăreşte salvarea unui inculpat, ci înfundarea lui prin umflarea artificială a unor acuzații.

Sensul este diferit, dar mecanismul este identic: realitatea este modelată pentru a servi scopului. Rechizitoriul este transformat într-un instrument flexibil, adaptabil, capabil să susțină aproape orice concluzie.

Dacă o postare banală pe un grup de WhatsApp poate fi mutată în timp pentru a construi o acuzație, atunci orice cetățean devine vulnerabil. Dacă o probă poate fi reinterpretată în funcție de nevoie, atunci orice conversație devine suspectă.

Din fericire, în dosarul Atentatului de pe Râul Alb, judecătorii Curţii de Apel Alba Iulia au reușit să corecteze derapajele. După ani de tergiversări, după interpretări discutabile, instanța a restabilit proporția dintre faptă și pedeapsă.

Dar întrebarea rămâne: câți oameni nu ajung până la un astfel de final? Câți sunt zdrobiți de proces înainte ca instanța să apuce să repare ceea ce rechizitoriul a stricat?

Autor: Marcel Bot