Solidaritate hoțească

Din mijlocul unui rahat spălat cu forța furtunului de la guvernare, generalul în rezervă Nicolae Ciucă a socotit că ar fi cazul să sară în apărarea lui Lucian Bode, și el în rahat până la difuzor. Întâi de toate, a încercat să o dreagă, trimițând propagandiștii și susținătorii prin provincie. Asta am înțeles eu din recenta sa declarație:

” Au existat discuții prin care s-au explicat foarte clar în fața liderilor de filială, care este poziția noastră„.

(Lipsește doar amenințarea cu cine are altă părere este liber să plece!)

N-ați înțeles același lucru?

-Ne înjură tovarășii (de hoții, nu de ideologie!) și trebuie să-i lămurim!

Neplăcut și trist, dar ieșirea generalului arată ca o solidaritate hoțească. Plagiatorul premier îl apără pe plagiatorul ministru de la Interne, asta după ce a acceptat să aibă la Apărare un alt plagiator. Nu arată ăsta a banditism intelectual, a frăție de hoți? Nu indică un tupeu maxim, în ciuda faptului că toți trei stau la zid și sunt scuipați de aproape de public, de adversari și de pleziriști?

Situația e groasă! Jongleria folosită pentru a amâna dezastrul lui Nicolae Ciucă este de înțeles.

L-au salvat spânzurat de o chichiță legală care nu rezistă. Doar nu vom da jos guvernul României într-un moment de mare presiune militară ca să lăsăm țara pe mîna unui profesor suplinitor și a unei avocate cu apetit? Doar nu vom pune frâiele României în mîinile unuia care a cărat puștile lui Omar Hayssam?

Sunt convins că generalul Nicolae Ciucă își blesteamă doctoratul, titlul și diploma și ar fi gata să restituie la bugetul de stat de zece ori mai mult decât a încasat, numai să fie lăsat în pace și scutit de atâta batjocură publică. Din păcate, a comis-o! Și el și Lucian Bode s-au dedulcit intelectual la titluri peste nivelul lor! Ar fi trebuit ca înainte de a susține tezele să facă stânga-mprejur și să se mulțumească doar cu diplomele lor de absolvire a facultăților care i-au îngăduit. Era mai simplu să își imagineze că prin pasajele furgășite în lucrările lor de doctorat își strecoară singuri în bagaje cel mai sofisticat explozibil din carieră.

Premierul Nicolae Ciucă încearcă să tragă de timp. Și în ceea ce îl privește pe el, și pe Bode și pe angelicul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr.

„Există justiție în România, de la acuzare la verdict final este timp, motiv pentru care lăsăm să se deruleze procesul în instanță și, când vom avea o decizie finală, ne vom pronunța”, a spus Nicolae Ciucă, sperând ca justiția să mai poată întinde elasticul tupeului pînă la rotația guvernamentală sau până la sfârșitul războiului din Ucraina.

După cum a încropit un fel de apărare pentru Lucian Bode, Nicolae Ciucă se poartă de parcă ar fi convins că el a scăpat, că a redevenit credibil, că din acuzațiile de plagiat a ieșit curat ca lacrima. Nici vorbă! În cazurile de plagiat, furtul nu se dovedește în instanță cu diverși judecători păpușați. Este suficientă o așezare pe două coloane, față în față, sentința fiind la dispoziția oricărui om capabil să citească și să compare.

După proba furtului făcută pe două coloane, rezultă că încercarea generalului Nicolae Ciucă de a face demonstrații șmechere este doar o încercare de răstălmăcire a spuselor lui Klaus Iohannis.

Spre ghinionul său, președintele se face acum că plouă sau a uitat ce a spus și nu suferă când este tradus de primul său ministru și de fidelul sălăjean de care are neapărată nevoie.

„Este o declarație a președintelui țării care contează pentru fiecare dintre noi, doar că, încă o dată, este vorba de un proces care trebuie să se finalizeze printr-o decizie finală a instanței.”

După cum se vede, contează pe dracu’!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*