
Un bărbat din Dolj a fost condamnat la 3 ani de închisoare de instanţa Judecătoriei Craiova, vineri, 9 septembrie, fiind acuzat că a bătut un avocat craiovean.
O prostituată, concubinul acesteia şi un avocat la care femeia a apelat pentru asistenţă juridică – un trio periculos din care avocatul a ieşit cu piciorul fracturat, iar concubinul condamnat la închisoare.
Povestea a început pe 4 ianuarie 2019, pe Messenger. O femeie i-a trrimis avocatului craiovean R.E.F un mesaj prin care i-a solicitat serviciile juridice. Din informaţiile reţinute de instanţă, cei doi se cunoşteau din anul 2017. Atunci, avocatul îi acordase asistență juridică fostului iubit al femeii, într-un dosar instrumentat de DIICOT-ST Craiova, ce avea ca obiect trafic de minori şi trafic de persoane. Avocatul şi femeia au stabilit să se întâlnească în aceeaşi zi, la cabinetul de avocatură, aflat pe strada A.I. Cuza din Craiova, pentru a stabili mai multe detalii.
De această dată, femeia a solicitat să fie reprezentată într-un dosar deschis de DIICOT-ST Craiova, în care ea avea calitatea de inculpat. De asemenea, ea a mai solicitat asistență şi reprezentare juridică pentru formularea unei plângeri penale la DIICOT-ST Craiova . În ambele contracte de asistență juridică s-a prevăzut câte un onorariu de 2.000 de lei. Sumele au fost încasate la biroul de avocatură, la momentul semnării lor.
Femeia practicase prostituţia în Germania
În ziua semnării contractului, femeia şi avocatul s-au prezentat la DIICOT în legătură cu dosarul în care aceasta avea calitatea de inculpat. Mai târziu, tot pe 4 ianuarie, cei doi s-au văzut încă o dată la o terasă din oraş pentru a discuta detaliile din celălalt contract, cel referitor la formularea unei plângeri penale. „În aceeași zi de 04.01.2019, în jurul orei 16.45, persoana vătămată (avocatul) şi martora (femeia) s-au întâlnit din nou la o terasă, ocazie cu care martora i-a spus persoanei vătămate că a practicat prostituția în Germania, iar banii câștigați i-ar fi transferat inculpatului (concubinului), și fratelui acestuia. De asemenea, martora a spus persoanei vătămate că dorește să formuleze plângere penală în vederea recuperării acestor sume de bani, dar şi a unei sume de 5.000 de euro sustrasă de către inculpat, simţindu-se totodată speriată de telefoanele de amenințare ale acestor“, se arată în rechizitoriu.
Decizia femeii, însă, s-a schimbat rapid. Asta pentru că în aceeaşi zi s-a împăcat cu concubinul său, cel pe care dorea să îl acuze că i-a luat banii din prostituţie. Drept urmare, i-a transmis avocatului, tot pe Messenger, că vrea să renunţe la serviciile lui în ceea ce privește recuperarea sumelor de bani de la concubinul său şi de la fratele acestuia. Aceasta i-a mai transmis avocatului că rămâne valabil contractul pentru serviciile de reprezentare în dosarul de la DIICOT.
Concubinul i-a rupt piciorul avocatului, în plină stradă
Pe 5 ianuarie, avocatul R.E.F a fost contactat telefonic, prin aplicația Messenger, de către femeie. Aceasta i-a spus că a avut parte de un scandal din partea concubinului, pe fondul geloziei, şi că a acuzat-o că are o relaţie cu el. Mai târziu, femeia s-a întâlnit cu avocatul la un restaurant din Craiova, apoi ea l-a însoţit în cabinetul acestuia. Între timp, femeia i-a comunicat concubinului său, prin mesaje, că s-a întâlnit cu avocatul. La finalul întâlnirii, concubinul urma să vină să o ia cu mașina sa din fața biroului. Avocatul a înregistrat tot ce s-a întâmplat în biroul său. Potrivit instanţei, el a insistat cu privire la depunerea plângerii de către clienta sa împotriva concubinului şi fratelui acestuia. Însă femeia a spus că doreşte doar să o reprezinte în dosarul de la DIICOT în care era inculpată.
Potrivit rechizitoriului, femeia a plecat de la biroul avocatului şi a fost luată cu maşina de concubinul ei. În autoturism a urmat o discuţie între cei doi. Femeia i-a spus concubinului că nu a recuperat onorariul de 2.000 de lei dat avocatului pentru a o ajuta să depună plângere împotriva lui. Aceasta i-a mai spus că avocatul i-ar fi făcut avansuri şi ar fi insistat să depună plângere.
În urma discuţiei, bărbatul a întors maşina şi s-a dus direct la avocat, care se afla pe strada A.I. Cuza, lângă autoturismul său. „Inculpatul i-a pus mâna pe umăr persoanei vătămate (avocatului), a încercat să o îndepărteze de autoturism, cerându-i totodată persoanei vătămate să se aşeze în genunchi. Refuzul acesteia de a se conforma l-a determinat pe inculpat să îi aplice o lovitură cu piciorul în zona exterioară a genunchiul drept, lovitură cunoscută drept “secerare”, persoana vătămată căzând la pământ“, a reţinut instanţa. După incident, bărbatul alături de concubină au plecat cu maşina.
Avocatul a susţinut că viaţa i s-a schimbat radical
Avocatul a ajuns la spital, iar raportul medico-legal final a arătat că acesta a avut nevoie de 100 de îngrijiri medicale pentru că au apărut complicaţii. Pentru această faptă, inculpatul Ş. A. Ionuţ, cu domiciliul în comuna doljeană Sopot, a fost încadrat la ultraj judiciar. În timpul procesului, avocatul a cerut 200.000 de lei daune morale şi 20.000 de lei daune material. Acesta a precizat că daunele materiale solicitate reprezintă cheltuielile cu intervențiile chirurgicale efectuate în ţară şi în Italia, cheltuielile de transport, articolele de tehnică medicală pe care le-a purtat timp de 1 an de la incident (genunchiere, orteze), tratament medicamentos.
În ceea ce privește daunele morale, acesta a precizat că a suferit psihic şi fizic, iar viața i s-a schimbat complet deoarece nu mai poate să facă anumite activități pe care înainte le făcea cu mare ușurință: juca fotbal, dansa, se deplasa cu câinele în parc. Avocatul a arătat că după incident se deplasează cu mare greutate, pentru a urca scări este nevoit să depună un efort considerabil. De asemenea, el a susţinut că a dezvoltat un sindrom anxios-depresiv.
Agresorul, condamnat după mai bine de doi ani şi jumătate
După cercetări, probe depuse la dosar, mai multe şedinţe de judecată, instanţa Judecătoriei Craiova a dat sentinţa vineri, 9 septembrie. Astfel, la mai bine de doi ani şi jumătate de la incident, instanţa a decis să îl condamne pe inculpatul Ş. A. Ionuţ la 3 ani de închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar. De asemenea, instanţa a decis că „admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă şi obligă inculpatul la plata sumei de 20.000 (douăzeci de mii) de lei daune materiale, și la plata sumei de 100.000 (o sută de mii) de lei reprezentând daune morale. .(…) Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţi şi procuror“, se precizează în rechizitoriu.
Inculpatul mai este obligat să plătească 1.678.79 lei daune materiale către SCJU Craiova şi 3.200 de lei cheltuieli judiciare.
„SURSA-GdS”
Fii primul care comentează