„Circulația tramvaielor pe tronsonul Pod Electro – Ford se va închide de marți, 03.05.2022, pentru lucrări de reabilitare a căii de rulare și extinderea sistemului de managemant al traficului prin integrarea de noi intersecții semaforizate cu funcționare în regim adaptiv și sistem de comunicare.
Proiectul este finanțat din fonduri europene și prevede reabilitarea a peste 3000 de metri liniari de cale de rulare, montarea a 65 de stâlpi noi de susținere a rețelei, reamenajarea rigolei de ape pluviale, realizarea canalizației electrice, modernizarea stațiilor pentru călători, dar și un management de trafic pentru intersecțiile străzii Henry Ford cu străzile Decebal, Drumul Apelor, Căpșunilor, dar și cu accesele auto de la porțile fabricii Ford.
Lucrările vor dura șapte luni, iar în acest timp, transportul călătorilor se va face cu autobuzul.
Finalizarea lucrărilor coincide cu venirea la Craiova a noilor tramvaie de la Pesa.”, au transmis reprezentantii Primariei Craiova.
Craiova găzduiește, în perioada 8 – 14 august, Campionatul European Under 18 de handbal masculin, anunță edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, într-o postare pe Facebook. România, Finlanda și Marea Britanie, în grupa A, respectiv Austria, […]
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj va organiza, în data de 20 mai 2022, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, eveniment care se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă […]
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a publicat pe rețelele de socializare câteva fotografii care dezvăluie cum vor arăta principalele clădiri din centrul orașului în timpul Târgului de Crăciun. În perioada următoare, începe împodobirea acestora. „Începem […]
Fii primul care comentează