În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între Germania și România, state pe atunci aliate, a fost încheiat un tratat comercial numit „de clearing”, prin care, în linii mari, România furniza Germaniei grâne și petrol, iar Germania, în echivalent, urma să ne furnizeze armament. La capătul războiului, Germania a rămas datoare statului român. Astăzi, datoria ajunge la o cifră enormă, de circa 30 de miliarde de euro. Ce se întâmplă cu acești bani?
Este tema analizei mele de azi. O analiză pe care o reiau, pentru că și în anii care au trecut am inițiat intervenții de acest gen. Una dintre ele chiar în Parlamentul European. Ca să încep cu sfârșitul acestei istorii, în ultimii 35 de ani niciunul dintre guvernele României nu s-a învrednicit să solicite, în condițiile în care avem toate actele în regulă, Germaniei banii pe care aceasta ni-i datorează. O sumă care, în mod firesc, prin dobânzi, tot crește.
Nici cei care au deținut funcția de președinte al României nu au făcut niciun fel de demersuri în acest sens pe lângă cancelariile Germaniei. Și, cu certitudine, nici guvernatorul Băncii Naționale, același în tot intervalul de timp și care este depozitarul documentelor ce dovedesc fără drept de apel dreptul nostru de a pretinde ca Germania să-și plătească, în fine, datoria. Un drept imprescriptibil.
Îmi amintesc cum, în urmă cu câțiva ani, la inițiativa lui Adrian Severin, la acea dată europarlamentar, a fost organizată pe această temă chiar o dezbatere în Parlamentul European. A luat cuvântul Radu Golban, doctor în economie, cu doctoratul luat în Germania, și cel care, de altfel, a și documentat acest caz, în opinia mea, exploziv. Îmi amintesc că și Norica Nicolai a luat la acea dată cuvântul. Și îmi mai amintesc că, discret, în ultimul rând al amfiteatrului, s-a aflat un personaj destul de ciudat, posesor al unui ceas extrem de scump, care mi-a reținut atenția. Interesându-mă, am aflat un fapt destul de curios: că era, nici mai mult, nici mai puțin, decât șeful în funcție al serviciului secret german, unul dintre cele mai eficiente servicii secrete din lume. Astăzi e pensionar. Și în relații apropiate cu Radu Golban.
Pentru ca istoria să fie mai completă, mai fac o precizare. În urmă cu mai mulți ani, la inițiativa guvernului din Grecia, care avea și el de recuperat o datorie, de asemenea comercială, din partea Germaniei, a fost alcătuită o delegație care s-a prezentat, conform înțelegerii, la Ministerul Finanțelor din Berlin. Din delegație făceau parte reprezentanții unei faimoase case de avocatură din Israel, oficiali greci, dar și un invitat cu totul și cu totul special — același Radu Golban, adus acolo în calitate de expert.
Și ce să vezi? Membrii respectivei delegații nici măcar nu au fost lăsați să deschidă voluminoasa servietă care cuprindea documentele doveditoare ale datoriei, pentru că oficialii Ministerului Finanțelor din Berlin le-au și propus o sumă uriașă de bani, care reprezenta o parte a despăgubirilor solicitate. Și, pur și simplu, litigiul s-a închis. Atena și-a luat o bună parte din partea care i se cuvenea.
Oare nu ar fi timpul ca și România să se trezească? Oare acești bani care ni se cuvin, repet, în baza unui tratat comercial, nu ar trebui recuperați? Se aude la Guvern? Se aude la Banca Națională? Se aude la Ministerul Finanțelor? Se aude la Președinție?
Fii primul care comentează