Momente și evenimente comentate de mine. În ediția de luni, 14 septembrie 2009, Jurnalul național, condus de Marius Tucă, a consacrat opt pagini filmului Cel mai iubit dintre pămînteni, realizat de Șerban Marinescu după romanul lui Marin Preda. Dată fiind implicarea mea în apariția acestei capodopere, Jurnalul național, prin redactorul Vlad Teodorescu, mi-a luat un interviu.
Filmul rezistă timpului
Jurnalistul Ion Cristoiu a fost consultant la filmul „Cel mai iubit dintre pămînteni”. Îl cunoștea pe regizorul Șerban Marinescu de dinainte de 1989, de la edițiile Festivalului filmului pentru tineret de la Costinești. Ideea realizării unui asemenea film a fost a lui.
Domnule Ion Cristoiu, ați avut un aport destul de mare la realizarea acestui film… În ce a constat?
Avea cam tot ce îi trebuia, chiar și distribuția, dar îi lipseau banii. Eu, fiind considerat un „marinpredist”, în calitatea mea de critic și istoric literar, am intervenit la acționariatul din acea vreme de la Trustul Expres și am contribuit la finanțarea producției în acei ani de pionierat ai cinematografiei postdecembriste.
Ce a cuprins efectiv activitatea dumneavoastră de consiliere?
Lectura scenariului.
Ați făcut modificări, ce ați schimbat la el?
Nu, eu am făcut doar observația că partea substanțială, dramatică a cărții – care se regăsește și în scenariu – a constat în condiția inocentului Victor Petrini, care este arestat și condamnat fără a fi făcut nimic. I-am spus lui Șerban Marinescu că, după părerea mea, nenorocirea sistemului stalinist nu a avut la bază prigonirea foștilor oameni politici, deoarece aceștia își asumaseră direct lupta împotriva comunismului, ci arestarea unor oameni ca Petrini, care nu aveau nici o vină, cu excepția aceleia de a fi intelectuali.
Altă implicare?
Da, îmi amintesc că am participat la premieră și chiar i-am premiat, din partea acționariatului Trustului Expres, pe actorii principali și pe regizor. Mai țin minte că atunci am văzut și eu varianta „scurtă”, oficială a filmului, după ce vizionasem o variantă inițială, mult mai lungă.
În ce a constat diferența? S-a cenzurat ceva din scenele mai dure?
Nu, filmul era într-adevăr prea lung, putea plictisi la un moment dat. Mai ales în acei primi ani ai tranziției, cînd filmul românesc nu interesa pe nimeni… Probabil că am fi avut probleme cu spectatorii.
Cum ați putea caracteriza filmul în cîteva cuvinte?
Înainte de toate este un recital de mari actori. Și, într-adevăr, cele mai puternice secvențe sînt cele jucate de regretatul Ștefan Iordache. Este vorba despre scenele cu arestarea și apoi cele cu detenția în lagăr. Unde într-adevăr sînt scene șocante.
Domnule Cristoiu, la momentul respectiv conduceați un ziar care își făcuse renumele tocmai pe baza știrilor șocante… Ați avut vreo contribuție la introducerea în film a unor scene de acest gen, scene imposibil de trecut cu vederea și greu de uitat?
Nu, ele intrau în logica filmului, și anume în suferințele lui Victor Petrini. Suferințe care continuă și după ieșirea din închisoare, deoarece el este distrus din toate punctele de vedere. Am fost însă de acord cu ele și pentru că la vremea respectivă au constituit o premieră în istoria cinematografică românească. Să nu uităm că veneam după o producție cinematografică ultra cenzurată.
Și totuși…
Desigur, este posibil ca și acest gen de secvențe să fi adus spectatori, să fi ridicat… să zicem așa… „tirajul” filmului.
Ați dat vreo indicație actorilor? Ați participat la filmări?
Nu, nici vorbă. Rolul meu a fost acela de consilier editorial, un fel de supraveghetor care să vegheze ca scenariul să rămînă în spiritul cărții, în spiritul a ceea ce a vrut Marin Preda să transmită.
De cîte ori ați văzut filmul?
Cred că de trei ori. La început, în variantă lungă, la premieră și, după cîțiva ani, zece sau cincisprezece, nu mai știu, cu ocazia unei aniversări desfășurate la Cotroceni.
Vi s-a părut la fel de bun?
Da, filmul a rezistat și va rezista timpului. Îmi pare rău doar că, avînd în vedere că regizorul Șerban Marinescu nu este în nici o „gașcă”, cum se poartă în cinematografia românească, nu s-a bucurat de aprecierea la care ar fi avut dreptul.
Fii primul care comentează