Momente și evenimente comentate de mine. La alegerile parlamentare din Grecia – 10 octombrie 1993 – Mișcarea Socialistă Panelenă a lui Andreas Papandreu a obținut o victorie răsunătoare. Despre semnificațiile ei am publicat în Evenimentul zilei din 16 octombrie comentariu Un tîrg istoric:
Victoria lui Andreas Papandreu în alegerile din Grecia a surprins multă lume. Toți comentatorii cad de acord că liderul socialiștilor greci părea mort din punct de vedere politic. Gestiune dezastruoasă, implicare în afaceri de corupție la nivelul a sute de milioane de dolari, scandalul conjugal. Și, totuși, Andreas Papandreu a învins.
Un alt motiv de surpriză l-a constituit programul pe care s-a bazat victoria în alegeri a PASOK. Un program lesne de identificat, în punctele sale principale, cu unul naționalist-comunist. După terapia de soc a Partidului Noua Democrație, care era pe cale să scoată țara din criză, grecii au revenit, în deplin entuziasm, la socialismul falimentar. Politicienii, analiștii se întreabă mirați cum de-a putut vota Grecia un program de o asemenea demagogie. Greu de crezut, fie și de un ageamiu în materie de economie, că promisiunile electorale ale lui Andreas Papandreu vor putea fi îndeplinite. Mirarea unor politicieni și analiști n-are justificare. Votul grecilor e mult mai explicabil decît s-ar putea crede. Grecia a fost și rămîne o țară eminamente comunistă. Capitalismul i-a fost impus de englezi și de americani, împotriva felului ei de-a fi. Dacă n-ar fi fost englezii și americanii, Grecia ar fi fost una din țările lagărului socialist și, probabil, după cîteva decenii de experiență dictatorială, ar fi trecut și ea la capitalism.
Că în această țară capitalismul a învins destul de greu ne-o arată evenimentele din timpul și de după încheierea celui de-al doilea război mondial. În timpul ocupației nemțești, Rezistența grecească e dominată de comuniști. Refugiat la Cairo, Regele încearcă să încurajeze elementele care îi sînt favorabile. Guvernul său e însă urît în întreaga Grecie. La 4 aprilie 1944, echipajele a cinci unități ale flotei grecești aflate în portul Alexandria se răscoală cerînd proclamarea Republicii și constituirea unui nou guvern. În spatele revoltei se află Elas, organizație comunistă a Rezistenței grecești, care crease, la 26 martie 1944, un Comitet de Eliberare Națională și ceruse intrarea în guvernul de la Cairo. Insurecția e înăbușită de către englezi. Sesizînd pericolul, Londra îl convinge pe Rege să lărgească bazele guvernului său. Conservatorul Tsouderos e înlocuit cu liberalul Georges Papandreu. La Conferința de la Beirut a reprezentanților tuturor combatanților se hotărăște ca cinci membri ai Comitetului de Eliberare Națională să intre în guvern. La 14 octombrie 1944, Aliații eliberează Atena, și la 18 octombrie guvernul Papandreu se instalează în capitală. Comuniștii nu sînt însă mulțumiți de poziția pe care o au în guvern. Ei vor întreaga putere. La 1 decembrie, comuniștii demisionează din guvern. La 3 decembrie 1944, ei organizează o demonstrație monstruoasă la Atena. Ei se opun ordinului dat de Papandreu de a dizolva forțele lor armate. La 6 decembrie, urmare a evenimentelor sîngeroase petrecute cu prilejul demonstrației, izbucnește insurecția. La 24 decembrie, Churchill debarcă la Atena și preia comanda operațiunilor. El creează o regentă încredințată Monsegniorului Damaskinos, Arhiepiscopul de Atena, și obligă pe Regele George al II-lea să facă o declarație prin care acceptă un referendum în chestiunea regalității. Sub presiunea trupelor engleze, Elas capitulează la 12 februarie 1945. La 31 martie 1946, au loc alegeri care, dirijate de englezi, aduc o majoritate de Dreapta. La 2 septembrie 1946, un referendum supravegheat de trupele engleze se pronunță în favoarea regalității. Lucrurile nu se încheie însă aici. Elas continuă lupta și obține victorii pe teren. Cum Anglia nu mai poate face față, intră în joc americanii, care iau locul englezilor. La 12 martie 1947, Congresul american aprobă propunerea lui Truman de a acorda Turciei și Greciei suma de 400 de milioane de dolari și de a trimite în acele țări personal civil și militar. Luptele dintre americani și comuniștii greci durează pînă la 16 octombrie 1949, cînd cei din urmă depun armele. E limpede că fără intervenția englezilor, mai întîi, și a americanilor, mai apoi, Grecia ar fi fost o țară comunistă. Englezii, mai ales, au acționat, pentru că au avut mînă liberă de la Stalin. La întîlnirea de la Moscova dintre Churchill și Stalin, pe celebra hîrtie, liderul britanic a propus următoarea împărțire a influenței în Grecia: URSS – 10 la sută, aliații – 90 la sută. Grecia e, de altfel, o obsesie a lui Churchill, care vrea să-și asigure, prin influența în această țară, libertatea drumurilor către India. Stalin va respecta pactul și va lăsa să triumfe capitalismul în Grecia. Moneda de schimb? România. La întîlnirea din 9 octombrie, Churchill propune în ceea ce privește România procentul de 90 pentru URSS și de 10 în favoarea aliaților. Astfel, dintr-un tîrg istoric, Grecia a devenit capitalistă, fără să vrea, iar România a devenit comunistă.
Tot fără să vrea.
Fii primul care comentează