Momente și evenimente comentate de mine. La finele lui aprilie 2006 ne-au vizitat țara doi vicepreședinți ai Grupului Socialist din Parlamentul European. Jon Marina Wiersma și Hannes Swoboda. La București și în împrejurări bîntuia anticomunismul din care urma să răsară, ca buruiana din bălegar, Legea lustrației. Într-un interviu acordat ziarului Adevărul Swoboda a criticat isteria anticomunistă de la noi. Pornind de la vorbele sale, am publicat în Jurnalul Național din 29 aprilie 2006, comentariul Curajul de a nu fi anticomunist.
Poposit pentru cîteva zile la București, vicepreședintele Grupului Parlamentar al Socialiștilor Europeni, Hannes Swoboda, a acordat un interviu cotidianului Adevărul.
Domnia sa a venit pe la noi într-o misiune de inspecție. Asemenea unei guvernante, a vrut să verifice dacă ne-am spălat bine-bine pe mîini înainte de a ne așeza la masa Uniunii Europene. Nu de alta, dar o minimă regulă pentru a beneficia de un loc, fie și în coada mesei, e, alături de interdicția rîgîitului, arătarea deștelor și a unghiilor.
Interviul se referă, evident, la eterna chestiune cu care sunt asaltați toți înalții oaspeți aterizați în ultimul timp pe meleagurile lui Toma Alimoș: intrăm sau nu în UE la 1 ianuarie 2007?
Politician european pur-sînge, Hannes Swoboda răspunde suficient de diplomatic pentru a împăca și capra, și varza cînd e vorba de moldovalahi:
Nici să nu ne descurajăm și să punem reformele în cui, nici să nu ne lăsăm pe tînjală, după bunul nostru obicei, al Paștelui care ține o săptămînă.
Mult mai precis e trimisul Parlamentului European cînd vine vorba de realitățile românești. Pe lîngă observația de bun-simț că în România există pericolul unei politizări a Justiției, Hannes Swoboda răspunde unei întrebări privind condamnarea comunismului și lustrația în România:
„De condamnat condamnă oamenii, nu Parlamentul. În plus, există pericolul ca astfel de legi să incrimineze oameni care nu au făcut ceva rău niciodată. Decizia aparține românilor, eu sunt însă sceptic, pentru că există pericolul ca o lege a lustrației să sape noi morminte sau să fie folosită ca instrument politic.“
Adevărul e difuzat în București la prima oră a zilei. Neîndoielnic, boierii anticomuniști n-au făcut ochi la acest moment prea timpuriu pentru cei din așternuturi plătite de controversatul miliardar Soros. Cînd s-au trezit și s-au apucat să se desfete cu lectura presei, în halat și papuci, la o cafeluță, vor fi surîs ironici la afirmațiile lui Hannes Swoboda.
Un comunist – ca și Iliescu – vor fi conchis ei despre oaspete, trăgîndu-și nădragii pentru un talk-show la televiziunile tot mai anticomuniste acum, cînd e moda portocaliului mediatic.
Hannes Swoboda nu e însă comunist. E una dintre personalitățile de frunte ale luptei pentru democrație în Austria și în Europa. Membru al Partidului Social-Democratic, membru al Parlamentului European din 1996, vicepreședintele Partidului Sindicaliștilor Europeni, domnia sa s-a făcut remarcat în 2000, cînd a mulțumit statelor Uniunii Europene, printr-o scrisoare, pentru sancțiunile prilejuite de victoria lui Jorf Haider.
Un asemenea gest de înfruntare nu doar a unui lider populist, precum Joerg Haider, dar și a electoratului care-l votase, mărturisește în persoana lui Hannes Swoboda un luptător fără șovăieli pentru democrație.
Nu e singurul democrat occidental nițel nedumerit, ba chiar nițel contrariat de noua isterie care a lovit țara lui Dracula de la Dunărea barajelor penetrate pînă la Carpații ziși și seculari.
Turmentați de turuiala muierilor politice cu breton, românii pricep greu scepticismul democraților europeni, gen Hannes Swoboda, față de condamnarea comunismului în România și mai ales față de Legea Lustrației.
O limpezire le-ar putea fi dată de compararea – inevitabilă – a poziției lui Hannes Swoboda cu poziția liderilor PSD în chestiunea condamnării comunismului și a Legii Lustrației.
Politicienii noștri – și nu numai cei din PSD – împărtășesc și ei opinia potrivit căreia isteria anticomunistă din România inundată e o aberație.
Cea mai bună formulă de condamnare a comunismului e construirea unui capitalism modern și a unei democrații autentice.
Dacă ne concentrăm energiile pe instituirea unor tribunale ale poporului pentru a da sentințe anticomuniste, riscăm să contribuim din plin nu doar la păstrarea nostalgiilor comuniste, dar și la revenirea în forță a comunismului.
Comunismul s-a hrănit și se hrănește din capitalismul sălbatic, asemănător celui cultivat la noi de oligarhia mafiotă, și din democrația șuie, asemănătoare celei practicate la noi de bolșevicii întorși pe dos.
Ca să spui aceste lucruri, îți trebuie un anume curaj. Cel de a înfrunta vîlvătăile artificiale create la un moment dat în opinia publică.
Avem noi însă politicieni în stare de un asemenea curaj?
Fii primul care comentează