Așa cum sună titlul, Femeia și căminul e o publicație de mondenități, un magazin pentru femeile serioase, cu bărbat de hrănit și copii de spălat la fund; cele fără, avînd la dispoziție titluri mai puțin cuminți.
Venirea Armatei Roșii bulversează și viața bietei redacții, care scoate cu chiu cu vai publicația. Asemenea tuturor ziarelor si revistelor de după 23 august 1944, Femeia și căminul simte nevoia să fie în acord cu vremurile noi. Dat fiind profilul, e mai greu să glorifice Armata Roșie, alcătuită, din cîte se știe, din bărbați. Bărbați cărora nu le stă gîndul la cămin, ocupați cum sînt să fure, sub amenințarea armei, deșteptătoare sau pendule, pe care să le atîrne de gît, ca pe niște clopote.
Publicația are o rubrică. Una tipică tipăriturilor pentru femei. Cititoare mai mult sau mai puțin reale trimit scrisori pe adresa numitei Catrinel, în care-și mărturisesc frămîntările de telenovelă și suspinele de midinete. Catrinel, despre care nu se știe dacă nu e chiar un bărbat sub pseudonim, le răspunde în așa fel încît ele să continue a cumpăra Femeia și căminul.
Prin această rubrică se gîndesc mai-marii redacției să rezolve chestiunea necesarei adaptări la noua realitate: realitatea Armatei Roșii intrate în București. Drept urmare, în numărul din 11 februarie 1945, apare sub titlul Iubesc un rus! epistola unei femei care cere sfatul dacă să plece sau nu în URSS cu bărbatul de care tocmai s-a îndrăgostit: un ofițer rus.
Evident, Catrinel îi răspunde.Â
Publicăm scrisoarea numitei Adriana și răspunsul lui Catrinel, atrăgînd atenția asupra declarației bulversante că ea, Catrinel, s-ar duce în Rusia și dacă ar ști că bărbatul o va părăsi, deoarece „Rusia e o țară mare și interesantă, în care s-au făcut atîtea lucruri noi și bune”, o țară în care, zice numitul sau numita sfătuitoare, ,,aș avea atîtea de învățat, încît orice s-ar întîmpla, nu mi-ar fi frică de singurătate”.
Avea perfectă dreptate. Avea de învățat multe în Rusia bolșevică. Avea de învățat cum se stă la cozi nesfîrșite; cum să gătești la același primus cu alte zece locatare în bucătăria comună; cum se poartă galoși procurați pe sub mînă. Sau, de ce nu? cum se supraviețuiește într-un lagăr din Siberia.
„Iubesc un rus!
Vrea să mă ia cu el, dar părinții mei nu vor să-mi dea consimțămîntul
Dragă Catrinel,
L-am cunoscut pe iubitul meu într-o familie. Este rus și e căpitan în rezervă.
Aș avea toate motivele să fiu fericită și recunoscătoare întîmplării care mi-a scos în cale un om așa cum mi-am dorit eu dintotdeauna: delicat, bun, serios și iubitor:
Dar, deși eu n-am decît douăzeci de ani, sînt mama unui copil de trei ani. Am mai fost odată căsătorită.
N-am alte resurse materiale decit salariul meu de funcționară.
Părinții mei au aflat de noua mea legătură și sînt foarte nenorociți, pentru că măritîndu-mă cu cel pe care îl iubesc, ar însemna să plec cu el în Rusia.
Am lua copilul cu noi, dar dacă într-o zi, se va sătura de mine, ce mă fac fără rude, fără prieteni, într-o țară străină?
Catrinel dragă, dacă aș pleca cu el, așa cum mi-o cere, ar trebui să o fac fără știrea părinților mei –, ar trebui să fug să nu mă afle nimeni.
Nu știu dacă voi avea destul curaj… De altă parte, nici la el nu pot renunța, mi-a intrat adînc în suflet, mă gîndesc tot timpul numai la el, privirea lui mă urmărește în fiecare clipă.
Te rog, învață-mă ce să fac?
Îl iubesc mult, nu mă pot despărți de el.
Adriana
Răspunsul nostru
Riscul de a nu mai fi, la un moment dat, iubită, de a fi părăsită sau înșelată, îl are orice femeie cînd se mărită, cu orice bărbat, indiferent de naționalitatea lui.
Dar dacă fiecare femeie n-ar crede, atunci cînd iubeste și cînd este iubită, că ei nu i se va întîmpla nici să nu mai fie iubită, nici să fie înșelată sau părăsită, sigur n-ar avea curajul și nici entuziasmul să se mărite.
D-ta trebuie să pleci de la ideea că vei rămîne întotdeauna lîngă omul pe care îl iubești și că vei avea întotdeauna pasiunea și forța de a-l păstra.
Deci, de ce să-ți întuneci fericirea cu întrebări care n-au încă un răspuns și care sînt inutile?!
În locul d-tale, aș pleca cu omul pe care îl iubesc și care mă vrea lîngă el, oriunde; și nu mi-ar fi frică de nimeni și de nimic. Faptul că aș pleca într-o țară mare și interesantă, în care s-au făcut atîtea lucruri noi și bune, într-o tară în care aș avea atîtea de învățat, încît orice s-ar întîmpla, nu mi-ar fi frică de singurătate, mi-ar da o mare bucurie și n-as ezita o clipă între sfaturile părinților și între dreptul meu la fericire.
De altfel, dacă îl iubești cu adevărat, vei pleca cu el, dacă nu, o să faci cum vor părinții d-tale.
Catrinel”
Fii primul care comentează