Filarmonica Oltenia și Festivalul Internațional George Enescu 2025: Dialog artistic între tradiție și excelență internațională

Filarmonica Oltenia Craiova revine în lumina reflectoarelor în septembrie 2025, cu
două concerte memorabile în cadrul Festivalului Internațional George Enescu – cel mai
important festival de muzică clasică din România, recunoscut în întreaga lume.
Acest eveniment reafirmă poziția Craiovei pe harta culturală națională și mondială, iar
Filarmonica Oltenia își consolidează prestigiul prin colaborări artistice ce depășesc granițele
României. Primul concert va avea loc pe 12 septembrie, de la ora 19.00, în sala Filarmonicii
Oltenia și aduce pe scenă Orchestra Simfonică de Stat din Istanbul, sub bagheta dirijorului
Hasan Niyazi Tura. Evenimentul este cu atât mai special prin prezența violonistului român
Vlad Stănculeasa, unul dintre cei mai apreciați artiști români activi pe scenele internaționale.
Programul serii propune o călătorie muzicală între tradiție și modernitate: de la Balada lui
George Enescu și celebrul concert de Mendelssohn, până la lucrarea originală Rey a
dirijorului turc și Simfonia nr. 1 de Beethoven.
Cel de-al doilea concert va avea loc pe 17 septembrie, începând cu ora 19.00, sub
egida „Seri la Palat”, în elegantul spațiu al Muzeului de Artă Craiova – Palatul Jean
Mihail. Sub conducerea dirijorului Andrei Stănculescu, revine pe scenă Orchestra
Simfonică a Filarmonicii Oltenia, alături de trei ansambluri corale de prestigiu: Corala
Academică, Corul de Cameră Preludiu și Corul BRD.  Programul va cuprinde lucrări
semnate de Purcell, Handel și Mozart, într-o construcție sonoră ce pune în valoare forța
expresivă a ansamblurilor vocale și farmecul repertoriului baroc și clasic.
„A fi parte din Festivalul George Enescu nu este doar o adăugare la calendarul nostru
artistic, ci un pas spre o reconectare profundă cu esența excelenței. Este o
responsabilitate, o onoare și o bucurie deopotrivă. Cele două concerte pregătite de
Filarmonica Oltenia sunt o demonstrație de renaștere culturală, colaborare și
angajament artistic.” – Ivona Stanculeasa, manager al Filarmonicii Oltenia Craiova
Prezența Filarmonicii Oltenia la Festivalul Internațional George Enescu 2025 este o invitație
adresată publicului craiovean de a trăi acasă emoția unui festival de anvergură internațională.
Mai sunt puține bilete disponibile la Filarmonică (luni-vineri, 10:00 -14:00) sau online:
https://www.entertix.ro/evenimente?s=filarmonica+oltenia


Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*