Guvernul taie din cel mai subdimensionat sistem: ‘România intră în blocaj administrativ!’.

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) acuză Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan că pregătește o „amputare forțată” a administrației publice locale prin planul de reducere a peste 40.000 de posturi, în lipsa unei analize serioase și a unui dialog cu reprezentanții salariaților.

Reacția vine după ce premierul a declarat, la Antena 3, că în administrația locală există „personal supradimensionat” și că „reducerile sunt inevitabile” acolo unde numărul de angajați depășește nevoile reale.

FNSA: „Nu este reformă, este amputare”

Potrivit FNSA, proiectul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației vizează tăierea a 34.000 de posturi din administrația locală și încă 6.000 de funcții de demnitari și consilieri, adică o reducere de 20% a personalului, peste diminuarea de 10% operată anul trecut.

„Aceasta nu este reformă, ci o amputare forțată a capacității administrative a statului! Reducerea masivă a personalului va afecta direct serviciile publice esențiale – de la emiterea documentelor, gestionarea ajutoarelor sociale, colectarea taxelor locale, până la întreținerea infrastructurii”, avertizează sindicatul.

Blocaj administrativ și servicii mai slabe

FNSA enumeră riscurile majore ale măsurii:

adâncirea crizei de resursă umană într-un sistem deja subdimensionat;

* creșterea timpului de soluționare a cererilor cetățenilor;

* presiune suplimentară pe angajații rămași, cu efect direct asupra calității serviciilor.

„Nu putem vorbi despre o administrație eficientă când concediem oameni fără o analiză reală a nevoilor fiecărei comunități. Avem un nou proiect prin care vor fi făcute tăieri din pixul ministrului, fără o documentare în spate. Este clar că acest proiect nu ține cont de realitățile din teren, iar lucrătorii români din administrația locală devin victime ale politicilor fiscale eșuate!”, a declarat Bogdan Șchiop, președintele FNSA.

Bolojan: „Reduceri inevitabile acolo unde există surplus”

Premierul Ilie Bolojan a explicat că reducerile de personal sunt necesare pentru a elimina surplusul și a crește eficiența. „În multe instituții avem personal supradimensionat, inclusiv în administrația publică locală. Reduceri de personal sunt inevitabile și se vor face acolo unde există surplus”, a spus șeful Executivului, subliniind că primarii și președinții de consilii județene vor fi responsabili de corectitudinea procesului.

„Oamenii raționali știu că trebuie să ții oamenii buni, ca altfel nu îți poți face treaba și ajungi să răspunzi că instituția ta nu poate livra servicii pentru cetățeni așa cum trebuie”, a mai spus Bolojan.

FNSA cere retragerea proiectului și dialog

Federația solicită Guvernului să retragă urgent proiectul și să deschidă negocieri reale cu sindicatele din administrație pentru a identifica soluții echilibrate care să nu afecteze grav funcționarea comunităților.

Într-o notă ironică, comunicatul se încheie cu o întrebare adresată premierului: „De sinecurile din statul român când vă ocupați, domnule premier Ilie Bolojan?!”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*