Într-unul dintre cele mai proaste momente istorice ale României din ultimii 35 de ani – raportat la schimbările geopolitice și socio-economice ale lumii, la situația bugetară, la provocările conflictelor armate, civile sau înghețate din jur și nu numai – scandalul Anastasiu este, din păcate, atât simptomul final, cât și decontul lipsei de viziune, al degradării, al inculturii promovate în ultimii 21 de ani de la cel mai înalt nivel al elitei politice. Este efectul populismului băsisto-iohanisto-nicușorist, al vrajbei și controlului ocult al puterii, în fond, al incapacității noastre populare de a discrimina între bine și rău, între fapte și percepții. În fond, niciuna dintre cele 3 „personalități” nu ne-a fost adusă de tancurile sovietice.
Astfel, actualul cabinet este zdruncinat atât de tare încât, deși cred ca ar fi cea mai necesară formulă de stabilitate, politici publice și dialog extern, un nor de umbră va plana asupra sa din cel puțin 3 motive, ce constituie o veritabilă umilință pentru Ilie Bolojan.
1. Sfidarea din partea lui Nicușor Dan. Pentru cine a uitat, bătălia prezidențialelor din noiembrie 2024 se dădea, după un lung șir de trădări ale PNL-ului supus de papucul lui Klaus Iohannis, teoretic, între Ciolacu și Ciucă, după ce mofturile prezidențiale n-au permis un tandem PSD-PNL. În finala anulată au reușit calificarea Georgescu și Lasconi. Sforțarea coaliției, „rupte” la televizor de eroul Bunelu’, dar lipite cu Poxipol după parlamentare, a reușit să ofere un articulat Crin Antonescu, aflat pe un culoar parțial similar cu Victor Ponta. Rezultatul a fost finala groazei, testul real al înțelepciunii populare.
De atunci, deși coaliția are 4 partide, noul locatar din Cotroceni nu ascunde relații reci cu Palatul Victoria, ultima formă de sfidare fiind vizita în care i-a luat pe subordonații lui Ilie Bolojan în Germania. Nu știm cu ce mandat, dacă el a existat sau a fost formalizat de premier, nici cu ce rezultate, cert e că s-au întors cum au plecat.
Totuși, percepția a fost că președintele are un mic guvern, propriu, al lui, în interiorul celui oficial. Dacă mai adăugăm lăsarea în offside pe tema reformelor și declarația nemulțumită privind TVA-ul, tabloul abandonului e complet.
2. Scandalul șpăgii „de supraviețuire”, plătite inspectoarei ANAF, ar trebui să pară o temă separată de primul-ministru. Ilie Bolojan nu e perfect, are propriile pete de CV, însă intransigența lui pare sinceră. Iar curajul asumării unor decizii impopulare e absolut respectabil. La fel cum poate că bunele intenții ale lui Anastasiu nu ar fi trebuit puse la îndoială, în ciuda totalei lipse de experiență instituțională.
Însă ceea ce puțini au observat e că vicepremierul e doar ultima formă de „altoire” a PNL, fenomen început în 2016, prin decizii vecine cu inconștiența. Atunci au apărut promovările de „oameni noi”, de la Cioloș la Florin Cîțu sau la concubina lui Anastasiu, alintată „Hilde” de argații lui Klaus Iohannis de atunci. Performanța guvernului #zero al lui Dacian Cioloș am văzut-o, despre speculantul euforic Florin Cîțu ce ar mai fi de zis?
Iar abia azi aflăm că importul de succes pentru limba română – partenera de viață a vicepremierului – a fost atât de performantă în mediul privat, că a ajuns să încaseze milioane fără licitație tocmai de la primării conduse de „liberalii” lui Ilie Bolojan. Mai adăugați că șeful Cancelariei sale și-a atribuit în doar câteva zile o casă de protocol, pe lângă celelalte avantaje aferente și vom vedea încă o formă de „sabotaj” la adresa imaginii orădeanului. E greu să ceri sacrificii de la oameni, când cei din jurul tău au o conduită opusă.
3. Sinecurile USR constituie ultima bătaie de joc la adresa șefului Guvernului. Presa a relatat numiri „cu cântec”, prin care specialiștii competenți și performanți, chemați să salveze companiile de Stat din marasmul în care au fost aduse de partidele vechi, actualmente parteneri de guvernare, au doar pedigree-ul șomajului. Și atât de bine i-a selectat ministrul Economiei pe antreprenorii de succes de la Avioane Craiova, că a numit niște activiști asumați ai USR.
Acum, adevărul e că fiecare nouă putere vine cu propriii oameni, fie pentru a-i răsplati, fie a transpune o viziune de guvernare. Când „titlul de glorie” al tuturor campaniilor USR a fost promovarea competenței – chiar dacă partidul a fost condus de oameni fără meserie sau conectați adesea la resurse publice (Barna, Ghinea, Armand ș.a.) – e periculos să transmiți astfel de semnale propriului electorat.
Provocarea constă, însă, tocmai în imperativele morale încălcate și în vulnerabilizarea premierului. Imaginea pare una a neputinței și ipocriziei. Iar mai rău, asta se întâmplă foarte devreme. Și pe un fond al tensiunilor sociale destul de grave. Reforma unui stat – nici pe departe atât de numeros prin funcționarii săi, comparativ cu media UE – ar fi presupus decizii cu viziune, cu orizonturi de așteptare precise pentru cei afectați, sub egida victoriei la prezidențiale a forțelor „pro-europene”. Din păcate, asistăm la un haos, în care fiecare partid e cu ochii pe sondaje, cu gândul la viitoarele alegeri și la jocurile interne de putere.
Din toate aceste motive, pare că victima cea mai vizibilă este Ilie Bolojan, parcă sabotat de toată lumea. Iar de plătit, vor plăti tot oamenii țării. Pe fondul unei explozii a populismului lipsit de soluții, dar alimentat de dorința revanșei populare
Fii primul care comentează