„Flacăra lui Adrian Păunescu”

Fundația Culturală Iubirea organizează, împreună cu Primăria Municipiului Craiova şi
Consiliul Local, cu sprijinul oamenilor de bine care înconjoară toate faptele culturale
adevărate, contând pe revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”, pe 18, 19 și 20 iulie 2025, ediția
a XI-a a Festivalului Internațional Adrian Păunescu.
Ne vedem, așadar, la Craiova, începând cu amiaza zilei de 18 iulie 2025 când, la Biblioteca
Judeţeană „Alexandru și Aristia Aman”, de la ora 15, va avea loc deschiderea oficială a
ediției a XI-a de Festival, dar și lansarea unui excepțional volum de proză fantastică, semnat
de Adrian Păunescu: „Cărțile poștale ale morții”. La eveniment și-au anunțat deja prezența
personalități importante ale Băniei, dar și marele actor Dorel Vișan, care va străbate timp și
țară pentru a ne fi alături. Seara, de la ora 19, vă dăm întâlnire la Filarmonica Oltenia
Craiova, unde marele Grigore Leșe, alături de invitații săi, ne va oferi spectacolul „Dor de
rost”.
Pe 19 iulie 2025, de la ora 19, în aceeași Filarmonică Oltenia Craiova, în sala mare, se vor
întâlni pentru un eveniment excepțional Adrian Păduraru și ceilalți artiști ai teatrului și ai
muzicii pentru a pune în scenă spectacolul „Declarația de drag”.
Pe 20 iulie 2025, când poetul ar fi împlinit 82 de ani, seara, în Parcul Nicolae Romanescu, de
la ora 19, suntem cu toții invitați la Teatrul de Vară, unde Cenaclul Flacăra își reaprinde
scânteia, alături de mari nume ale muzicii folk, de la Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Cristian
Buică, Magda Puskas, Emeric Imre, Mădălina Amon și mulți, mulți alții, până la tineri care au
dreptul la o scenă mare pe care să se afirme.
Intrarea la toate momentele Festivalului este liberă. Pentru evenimentele din serile de 18 și
19 iulie, accesul se face pe baza unor invitații gratuite, care se ridică de la casa de bilete a
Filarmonicii Oltenia Craiova (zilnic între 10 și 18), sau în ziua întâlnirii, în limita locurilor
disponibile.
„Aceasta e forţa cea mare a poeziei
Să umanizeze idei,
Orice-mprejurare
Potrivnică fie-i,
Ea
Îi va da
O lacrimă
Şi ei.”A.P.

Fundaţia Culturală Iubirea

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*