La restilizarea volumului Zig-Zag prin gîndurile mele, ajung într-un anume moment la nota despre Folosirea lui 23 august 1944 în interesul prezentului. Despre noile interpretări date de Nicolae Ceaușescu Actului scriam în nota respectivă:
„Nicolae Ceauşescu a decis să dea în soclul lui Dej cu cadavrul lui Lucreţiu Pătrăşcanu pe post de ciocan. Astfel, în anii Ceauşescu, 23 august 1944 a fost folosit pentru interesele mărunte ale prezentului. Cu efectele dezastruoase ale rescrierii trecutului:
Micşorarea rolului jucat de Comitetul Militar condus de Emil Bodnăraş, reducerea drastică a contribuției avute de ofensiva Armatei Roșii pe frontul din Moldova.”
Stilizînd, îmi dau seama că ar trebui să acord nițică atenție Falsificării trecutului în interesul prezentului (na, c-am găsit și o sintagmă mai bună decît Rescrierea în interesul prezentului!) în privința contribuției avute de Ofensiva Armatei Roșii. Iași- Chișinău, începute în dimineața lui 20 agust 1944. Pe tot timpul regimului stalinist de la noi contribuția asta a fost exagerată pînă la scoaterea din joc a rolului jucat de forțele interne. Sub acest semn Actului i s-a zis Eliberarea de sub jugul fascist. Pe vremea lui Ceaușescu, dar și după aceea, în postdecembrism, contribuția Armatei Roșii a fost trecută sub tăcere. Mai ales în ultima vreme, dominată de un antirusism primitiv, cînd de la Bătălia de la Mărășești sînt eliminați rușii, fals istoric de proporții, deoarece la Mărășești, din punctul de vedere al Primului Război Mondial, s-au bătut nemți cu rușii, românii fiind și ei pe acolo, rolul ofensivei sovietice din primăvara lui 1944 e trecut sub tăcere.
Nu putem neglija însă rolul Ofensivei în înfăptuirea Actului fără a comite un fals istoric.
Desigur, Antonescu a fost răsturnat de Rege și întoarcerea armelor decisă de forțele interne. Nimic din ceea ce s-a întîmplat la 23 august 1944 n-ar fi fost posibil dacă asupra Regelui, a SSI, a Armatei, a întregii clase politice autohtone nu s-a fi exercitat, cu împunsătura sulei în coastă, ofensiva rusă pe teritoriul nostru național, în condițiile unei rezistențe atît de slabe încît doar trădarea o mai poate explica. La finele lui mai 1944 Basarabia de Nord și o parte a Moldovei de Nord erau ocupate de ruși. După cîteva luni de acalmie, la 20 august 1944 Armata Roșie declanșează ofensiva. Mareșalul Antonescu se pregătește de o retragere pe linia Focșani-Nămoloasa, în speranța că aici rușii se vor împotmoli și vor ceda major în privința Armistițiului. Venit la București de pe Front, Mareșalul decide să se întoarcă pe 24 august pe front, pentru a organiza apărarea și retragerea. În acest moment intervine Actul de la 23 august, precipitat și de veștile alarmiste, precum cea dată de Nicolae Dragomir, care ajung la Rege prin intermediul trădătorilor. Dacă n-a fi fost această alarmă de proporții, provocată, evident, și de ofensiva rușilor, Actul de la 23 august 1944 n-ar fi fost posibil. E mai mult decît interesant că luarea în calcul a ofensivei rusești în grăbirea Actului de către Conspiratori ar ajuta mult în posteritate pe Rege. De altfel, în mai multe rînduri, cînd a fost chestionat asupra deciziei de arestare a Mareșalului, Regele Mihai a invocat situația de pe front.
În 1990, Regele Mihai îi acordă pentru TVR un interviu lui Vartan Arachelian, interviu filmat de cameramanii Gheorghe Marian și Nicolae Niță-Ochi . Difuzat în 10 mai 1990, interviul, luat Regelui la Versoix, se constituie într-un veritabil eveniment. Pentru prima dată Regele Mihai se adresa românilor prin intermediul unei instituții de presă de pe teritoriul României. Despre 23 august 1944 Regele spune următoarele:
„Războiul luase o întorsătură extrem de proastă și noi toți ceilalți, așteptam un ajutor din partea Aliaților ca să putem să facem ceva; ei spuneau să ieșim din război. Noi spuneam foarte bine, dar singuri cu nemții peste tot nu se poate. Aliații n-au răspuns deloc. Așa că ajungem la momentul cînd rușii au spart frontul în nordul Basarabiei și Moldova; nemții au luat atunci o divizie de blindate și au dus-o în Polonia. Mai aveam puțin timp și atunci am hotărît, cu acest grup politic, care era la baza acestor întrevederi, să terminăm cu alianța cu Germania și am decis ziua de 26 august. Între timp, am aflat că Antonescu se pregătește să plece pe front și în aceste condiții scăpam această ocazie, așa că a trebuit să-l convoc cu trei zile mai devreme, pe 23 august. Cînd a venit la Palat (Mareșalul – n.n.), am avut o discuție de o oră și jumătate, i-am pus în față situația dezastruoasă în care eram, rugîndu-l insistent să facă ceva ca să ieșim din război cît mai devreme. A refuzat net. Generalul Sănătescu, care era cu mine, a insistat și el; n-a vrut să audă. Cerea niște condiții care erau imposibile, din păcate, de avut. Voia să avem Basarabia garantată, toate… Țara era complet ocupată, deci lucruri care în momentul acela erau imposibil de obținut. N-a rămas altceva de făcut decît să-l îndepărtez ca să putem să facem ce puteam noi face. Și asta s-a întîmplat: actul de la 23 august”.
E limpede.
Regele reamintește situația creată de spargerea Frontului de către ruși pentru a explica de ce l-a arestat pe Antonescu. Mareșalul voia să continue lupta cu Armata Roșie. Regele era convins că asta ar fi fost sinucidere curată dată fiind forța Armatei Rușii. Dacă n-ar fi fost pericolul ca Armata Roșie să se rostogolească spre București, 23 august 1944 n-ar fi avut loc.
Fii primul care comentează