Lucrînd la ultima variantă a manuscrisului Zig-Zag prin gîndurile mele, nimeresc peste un citat din Regina Maria, mai precis din Memoriile Reginei, despre artificialitatea Elenei, nevasta lui Carol al II-lea, zisă și familiar Sitta. Abia acum, la a nu știu cîta revedere a textului, îmi dau seama că-i lipsește precizarea sursei. Sigur e vorba de Însemnări zilnice, dar e nevoie de dată și de numărul volumului, așa cum se cuvine într-o operă intelectuală. Strădania de a descoperi data eșuează la birou, unde nu am memoriile Reginei Maria. Sigur le am acasă. De cum ajung acasă, înainte de a lua masa de prînz, purced la verificarea prin intermediul cărților din Bibliotecă. Le găsesc ușor:
Memoriile Reginei Maria sînt pe rîndul din față. Ca să pun mîna pe ele nu e nevoie să deranjez din somnul lor binefăcător alte cărți de memorii.
Nu mai țin minte ce ani din memorii am citit anterior, cînd am găsit și însemnarea cu vizita la fabrica de ciocolată, din care eu am extras un gînd de amploarea unui eseu, cel despre publicitatea involuntară sau poate nu involuntară făcută de Regină unei firme private. La început iau pe rînd volumele pînă în 1926, cînd pleacă din țară Prințul Carol, și trec cu privirea, ca și cum aș scana, peste pagini. Nu găsesc nimic. Mă întorc la manuscris, pentru a lua în seamă precizarea, Proaspăta nevastă a lui Carol al II-lea. Merg la Internet pentru a afla cînd s-a însurat Carol cu Elena, grecoaica. Descopăr că în martie 1921. Dacă e așa, trebuie să încep căutarea cu Memoriile din 1921. Caut zadarnic. Descopăr ușor textul din care am citat pentru eseul despre publicitate. Nu dau peste cel despre Elena, deși ici colo sînt trase linii pe margini, pentru a marca însemnarea.
Cu acest prilej dau peste multe fragmente, pe care le-am marcat cu pixul în vederea unei exploatări în eseuri cînd voi termina Memoriile. Nu mai știu dacă le-am terminat. Sigur e că am terminat volumul III, cel dedicat lui 1921. Aici dau la data de 30 septembrie 1921 peste o ocaracterizare a Romnîniei de atunci, mai mult decît valabilă azi, dar și mîine. Ea izvorăște din lectura unui raport despre scena noastră politică, adus Reginei de un anume Naum, și în care se preconiza o mai mare implicare a Mariei în politică:
„După, am primit-o pe Frau Gutheim, care voia să se intereseze de ceva, și apoi pe domnul Naum, care a venit cu raportul său despre oamenii politici din România și mașinațiunile lor. El și-a petrecut vara umblînd și făcînd investigații în toate părțile, băgîndu-şi nasul peste tot și plecînd, de asemenea, și în străinătate. Ce avea de relatat s-a dovedit deplorabil și mă tem că este pe trei sferturi adevărat, deși probabil că el are destule prejudecăți. Pledoaria lui este de bun simt, patriotică și «documentée» dar soluționarea problemei este hazardantă: o restructurare – Marghiloman ca șef – eu, în rol de mare preoteasă, cum am fost în timpul războiului – închisoare pentru toți hoții, mari și mici politică externă dezvoltată sau redusă cu Anglia-Germania, care, în concepția lui, pregătesc deja în secret o alianță comună. El afirmă că în Germania eu sunt detestată dar respectată și că ei cred în mine ca fiind singura forță din România – că eu sunt singura persoană care inspiră încredere străinătății, fiind un punct stabil al țării. Evident că a spus acestea ca să mă flateze și să mă facă să-i ascult combinațiile. Sub Marghiloman, ar fi oameni absolut onești și muncitori, aleși îndeosebi din «la magistrature». Era un program clar, recunosc, dar în care eu ies prea mult în evidență iar regele prea puțin, în care eu singură aș reprezenta punctul stabil în jurul căruia gravitează țara și străinătatea. În care eu aș fi sufletul, speranţa, forța, credința, rațiunea de a fi a tuturor lucrurilor. Dar, vai! deşi fără îndoială că sunt flatată, mărturisesc că nu mă pot vedea în acea lumină. Sînt de acord că ceva din conduita mea în timpul războiului mi-a creat o poziție excepțională în ochii lumii, dar că doar eu singură pot fi speranța unei țări în interior și exterior, cu asta desigur că nu pot fi de acord.”
Dincolo de reticențele constituționale, pe care eu nu le-aș lua în serios, deoarece, după cum dovedesc Memoriile, Regina se implică în politică, principalul motiv rămîne starea națiunii de la vremea respectivă:
„Că dacă aș avea mînă liberă, aș putea însănătoși și restructura puterea, o cred – dar, vai, a trebuit să mă lămuresc pe propria piele că instrumentele cu care trebuie să lucrez sunt precare și eu nu văd cum aș putea găsi suficienți oameni onești în «magistratură» și în armată ca să fie condusă această țară dificilă în care, din păcate, vocea șperțului este revoltător de predominantă. Puțini rezistă marilor tentații care vin o dată cu puterea. Ei își închipuie că pot rezista, dar, chiar dacă sunt onești din fire, în curînd se vor vedea obligați să tolereze necinstea la alții, pentru că și ei trebuie să lucreze cu instrumentele pe care le găsesc. Desigur că unele acte importante de justiție, la toate nivelurile societății, ar fi folositoare; cineva ar trebui să înceapă «le régime de l’honêteté» dar numai cine poate fi suficient de tare? Fără îndoială că țara noastră este, în prezent, într-o poziție proastă din cauza necinstei în creștere la toate nivelurile, dar de unde oare trebuie să înceapă pedepsirea și ce om este destul de tare, chiar dacă este onest și destul de inteligent, să o facă.
Ar fi nevoie de un fel de Boyle, puternic, neîndurător, despotic, sigur pe sine, descurcăreţ, fără odihnă zi și noapte, fără să-i pese dacă este detestat sau iubit, cu o minte pătrunzătoare, întotdeauna prompt și fără familie, fără ambiții personale cu excepția reușitei muncii sale. Unde găsești în România un asemenea om?”
Fii primul care comentează