Despre starea de criză a României sunt preocupat de mult timp. Vă aduceți, probabil, aminte cât l-am tot bastonat la radio, televiziune, în scris pe incompetentul Florin Cîțu, încă de când acesta era Ministru de Finanțe; avertizam că, netăind cheltuielile și împrumutându-ne în cascadă, așa cum începuse, vom ajunge să nu mai putem plăti, ca stat, nici măcar pensiile, și am mai dat și alte exemple, deoarece creditele vor deveni prea scumpe sau chiar inaccesibile pentru o economie degradată – toate acestea s-au întâmplat. Ei, după Cîțu, am ținut-o tot așa cu toți premierii și Miniștrii de Finanțe ce au urmat în ultimii patru ani. Pot să fie și întrebați, dar conflictele mele cu ei au fost publice, în marea lor majoritate. Sigur că alături de mine au mai fost și alți câțiva analiști publici îngrijorați, dar nu s-a generat un val, din nefericire. Așa că, vorba aia românească: „Noi am vorbit, noi am auzit”, iar acum am ajuns la fundul sacului. (Eram, de fapt, de mult acolo, dar nimeni nu voia să recunoască) Românii de rând, amețiți de-atâta campanie electorală și dezorientați de minciunile candidaților, au perceput cât de gravă este situația țării doar în ultimele două săptămâni, de când această situație este recunoscută public, de la nivelul președintelui nou ales în jos. Problema este că acum nu mai sunt suficiente soluții dureroase, dar aplicate treptat; acum e nevoie urgentă de măsuri radicale, ce vor provoca un șoc economico-societal. Am analizat asta, în urmă cu o săptămână, când am arătat că doar tăierea de cheltuieli rapidă, începută prin concedierea a circa 500.000 de angajați ai statului, ne mai poate asigura flotabilitatea macroeconomică și nici asta nu este suficient. Aveți demonstrația mea în link-ul pe care îl voi anexa aici și, bineînțeles, pe conturile noastre de YouTube, Facebook și Gold TV.
Ieri, la Cotroceni, un reporter inspirat, corect, i-a arătat lui Nicușor Dan că se ascunde, de fapt, în spatele propriului deget, sugerându-i că nu poate rezolva problema crizei economice de la orizont, deoarece este, în fapt, prizonierul soluțiilor fatale de creștere a taxelor aplicate populației și agenților economici, soluții fatale oferite tot de către cei ce au generat marasmul, adică partidele ce au guvernat haotic în timpurile lui Iohannis, cheltuind aiurea și întreținându-și armatele de fideli, cifrate la sute de mii ca efectiv, prin sinecuri de la stat, plătite din banii noștri de taxe. Ce să facă cetățenii de rând, cei care pricep că au votat degeaba la cele 5-6 rânduri de alegeri din ultimul an? Ce se facă? Au ajuns astăzi să fie guvernați tot de către aceiași pe care i-au vrut duși de la putere, iar acum stau speriați nu doar de perspectiva războiului, ce pare că vine și peste noi, românii, dar și a colapsului economic, ce se vede ca fiind iminent. Avem o bombă economico-societală de tip 3F: FRICĂ, FURIE, dar și FRUSTRARE, pentru că pare că nu mai sunt soluții de scăpare din acest cerc vicios.
Mă iau pe mine drept exemplu, am scris, am vorbit, m-am certat public sau în privat cu nu știu câți lideri politici din ultimii 4 ani. A fost degeaba. Acestor lideri nu le pasă de nimic, li se fâlfâie. Ne adună taxele în fiecare lună, apoi risipesc banii strânși în mod haotic sau interesat, li se pare normal și nu-i interesează, pentru că vorba aia, prieteni goldiști, „nu dau de la ei”, ci dau de la noi. Atunci, ca să mă refer tot la mine, mi-am zis: „Dar dacă le ofer perspectiva să nu mai aibă ce risipi, adică dacă aș putea găsi o formulă de grevă fiscală, în condițiile în care guvernanții, în loc să taie cheltuieli bugetofage și să concedieze bugetari, ei vor mări taxele”. Iar eu am decis să explorez această posibilitate; am luat legătura deja cu un amic vechi, un avocat extrem de experimentat, care îmi va spune, consultându-se și cu alți prieteni de-ai noștri avocați, cum anume să procedez, iar dacă soluția este fezabilă, o să o împărtășesc și altora. Și vreau să fie clar un lucru: eu, Cozmin Gușă, mereu am fost un cetățean disciplinat. Niciodată n-am eludat taxele către stat. Uitați-vă în istoricul meu. Nu am și nu am avut datorii nici măcar la bănci. Dar eu nu mai tolerez o asemenea batjocură, care acum, în plus, ne poate fi și fatală și pe termen lung. Eu n-am vrut niciodată să plec din România, nici acum nu mă bate gândul, dar nici nu vreau să trăiesc într-o viitoare junglă în care să am impresia că pericolul este la tot pasul, că nu mă mai protejează nimeni, deși eu ofer sume de bani consistente pentru această protecție, și că mai sunt și vânat de către „animalele sălbatice” din această junglă care va ajunge în România. Și, apropo de bănci, de ce să-mi mai păstrez banii în conturi, în condițiile în care aceștia sunt folosiți spre a împrumuta guvernul la dobânzi uriașe, care nouă, ca țară, ne creează gaură bugetară, dar băncile se îmbogățesc. Renunț și eu la câștigurile din dobânda pe care o obțin din depozitele pe care le-am realizat, dar măcar știu că astfel pun o presiune directă și dură în plus asupra unor guvernanți inconștienți și iresponsabili. Ca mine sunt convins că deja gândesc mulți, e limpede că vor fi și mai mulți. Soluția pe care o caut și o propun nu este deloc una bună, dar mie îmi pare că ar fi singura ce ar putea bloca, în acest moment, avântul lor bugetofag, care ne va duce direct în prăpastie, mai ales sau drept urmare, dacă taxele pe care vor să le perceapă de la noi vor crește.
Fii primul care comentează