Turismul românesc începe să conteze! După campania de promovare a României de la Paris, MEAT are un nou proiect de succes: Polonia 2023!

România a trait toate aceste 3 decenii de la Revoluție încoace, ca promovare a tursimului în străinătate,  în jurul celebrei lucrări ”Eterna și fascinanta Românie” de pe vremea guvernării Adrian Năstase.

A fost singurul exercițiu de promovare a frumuseților și locurilor de magie din țara noastră pentru turismul internațional. Promovare care a fost sublime, dar a lipsit cu desăvâșire. Și a mai fost și celebra frunză a Elenei Udrea care a rămas la studiul de… frunză și la fel de sublimă.

Am plecat de la imagini prinse cu ace de draperii

După eșecul lamentabil de la Târgul de Turism de la New York, unde țara noastră a fost reprezentată de imagini pe coli A4 prinse cu ace de niște draperii, ultimele exerciții de promovare au reprezentat cu totul altceva. O mână nevăzută i-a trezit pe cei din minister și, în septembrie, la Paris, o campanie fără precedent de promovare a frumuseților țării noastre a umplut Orașul Luminii cu imagini superbe colantate pe autobuzele pariziene sau cu aceleași imagini puse outdoor în cele mai vizibile puncte din Capitala Franței.

Polonia a urmat după Franța

Iar continuarea nu a dezamăgit. În aceste zile, la cel mai mare târg de turism din Polonia, România este țară parteneră și desfășoară o campanie de promovare la nivel maxim.

Campania outdoor „Lăsați-vă surprinși de România” continuă, de această dată, pe străzile din Varșovia! Acțiunea, inițiată de  MEAT, a fost lansată chiar în timpul participării României, în calitate de țară parteneră, la cel mai mare târg de turism din Polonia.

Cum se desfășoară campania

Timp de o lună, în perioada 24 noiembrie – 23 decembrie, 40 de autobuze urbane, care trec prin punctele cheie din Varșovia, vor fi colantate cu o imagine reprezentativă a Castelului Peleș.

Pe durata a două săptămâni, în perioada 24 noiembrie – 07 decembrie, 34 ecrane digitale, dintre care 5 în Gara Centrală și 29 din Varșovia (Rotunda), vor afișa fotografii, însoțite de brandul de țară, cu Mănăstirea Sucevița, Castelul Peleș și Transfăgărășan.

Campania de promovare a destinației turistice România, împreună cu participarea la TTWarsaw, vizează astfel, o expunere amplă pe piața poloneză, care va contribui la ridicarea profilului turistic al țării noastre, cu accent pe patrimoniul cultural și natural al țării noastre.

Acea mână nevăzută de la minister i-a pus pe angajați să facă studii, iar imaginile superbe din România au fost puse în locuri cu cea mai mare vizibilitate din capitala Poloniei. Exact ca la Paris. Un lucru făcut profesionist de către, în sfâșit, profesioniști.

Dincolo de ”Eterna și fascinanta Românie” și de frunza Elenei Udrea

Conform datelor statistice de referință, ecranele din Gara Centrală înregistrează peste 7,5 milioane de vizualizări pe lună, în timp ce ecranele amplasate în Varșovia – Rotunda, care este una dintre cele mai renumite și aglomerate zone din oraș, atrag aproximativ 4 milioane de vizualizări. Pentru o perioadă de 30 de zile, autobuzele urbane au potențialul de a genera peste 9,5 milioane de vizualizări.

Reamintim că Parisul a reprezentat un exercițiu la fel de reușit. MEAT a desfășurat o campanie de colantare a 17 autobuze turistice și afișarea, pe 103 panouri de mari dimensiuni din centrul orașului, a unor imagini reprezentantive pentru România.

Să sperăm că aceste două proiecte reușite sunt doar începtul unei noi abordări de promovare a turismului românesc peste hotare. Frumusețile României merită mai mult, românii merită mai mult. Merită să iasă din blestemul suficienței ”Eternei și fascinantei Românii” și a frunzei Elenei Udrea!

sursa-EuroOlteniaInfo.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*