Pagube. Am dat gata, la Găgești fiind, cartea La chute de Constantinople: 29 mai 1453 (French Edition) Kindle Edition, de Maurice și Marilène Chavardès. Bazată pe istoria care face mare proză, cartea se încheie cu o așa-zisă călătorie a Marelui Turc prin Constantinopol înainte de a deveni pentru secole Istanbul. E de fapt un pretext pentru a semnala uriașa moștenire lăsată de Bizanț Marelui Turc, dar și pagubele de nerecuperat făcute de Turcii din stepe și din corturi unei imense moșteniri a Europei greco-romane:
„În timpul devastării Orașului, minunate opere de artă, monumente, mii de tablouri și de cărți au fost distruse, altele stricate. A fost o lovitură teribilă pentru cultura elenistică și creștină. În același timp, savanți și oameni de litere greci care au reușit să fugă și au luat cu ei capodopere și manuscrise sustrase de sub nasul Turcilor, s-au stabilit în Italia, Astfel artiștii și scriitorii occidentali au fost influențați de civilizația bizantină, marcând astfel debutul Renașterii”.
Finalul cărții e magistral:
„Istoricul nu poate uita că în 29 mai 1453 Occidentul a suferit o lovitură ireversibilă în politica sa, în cultura sa, în economia sa”.
Nu e ceea ce voia să exprime, cu ani în urmă, bunicul principesei Bibescu când spunea: Căderea Constantipolului e o nenorocire personală care ni s-a întâmplat în săptămîna trecută? Dintre toate prozele născocite cu acest prilej de Istorie, una dintre cele mai puternice mi se pare credința bizantinilor că Dumnezeu, Fecioara Maria îi vor salva. În timpul cruntului Asediu, circulă în oraș vorba despre legenda potrivit căreia Turcii vor ajunge până la Arcul lui Teodosie și că acolo le va ieși în cale Arhanghelul Gavril, care îi va opri. Când se aude strigătul Orașul e pierdut! bărbați, femei, copii, unii de țâță, se grămădesc în Sfînta Sofia din credința că Dumnezeu nu-i va lăsa pe Turci să intre. Turcii intră, îi măcelăresc, îi iau ostatici și profanează așezământul.
Unde e ocrotirea lui Dumnezeu?
*
Așchii. Din Istoria lui Eugen Barbu, despre care am descoperit c-o aveam înainte de a o cumpăra de la un Anticar, spicuiesc din poezia Mihaelei Minulescu. „E pasul călătorului ce bate vestea la fereastră”; „rămâne lumina fără întrebări și răspuns”; „Prin mijlocul casei mele curge Ophelia moartă”; Istoria merită și pentru talentul lui Barbu de publicist. Alexandru Andrițoiu, director revistei Familia și prin asta curtat de criticii literari, inclusiv de cei de la București, e astfel descris: „Poet abundent, folosind talentul său până la refuz, nefrenat, agățându-se de onomastici și împrejurări de bună dispoziție Andrițoiu face versuri ca bradul rășina (…)”. Din selecția lui Barbu selectez: „Vai mie! Cum se-aude lumina în cădere”; „Cu vânturi suple, spuse ca pe flaut/ sosește ora preacuratei seri/ Prin ornic timpul umblă mai precaut”; „Toamna mai galbenă ca Palia de la Orăștie”; „flori grase tolănite-n clime dulci”; „Apa se mâhnește”.
Fii primul care comentează