BRICS, marea păcăleală a secolului

În primul rând, sfârșitul dolarizării, dacă s-ar produce, nu ar aduce cu sine sfârșitul globalizării. Și nici nu creează o putere strategică alternativă celei controlate în prezent de Statele Unite. Diversiunea la care mă voi referi în cele ce urmează pornește însă de la o premisă reală. Statele Unite nu se află atât într-o criză economică și cu atât mai puțin geopolitică, ci mai degrabă într-o criză politică. O criză politică fără precedent. O fisură care se poate transforma într-o prăpastie, legată de divizarea fără precendent a societății politice, dar și a societății americane în sine. Ceea ce, să recunoaștem, constituie o  mare oportunitate atât pentru cei care sunt adversari reali ai Washingtonului, cât și pentru cei care încearcă să concureze America sub aspect economico-financiar. Deci ce este de fapt BRICS și cu ce se mănâncă această organizație, care vrea să se confrunte cu G7?

Din BRICS fac parte Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud. Conform deciziilor luate zilele trecute la Johannesburg, noii particpanți ai acestei asocieri de state emergente vor fi Argentina, Egipt, Etiopia, Iran, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Alte câteva zeci de state considerate a fi din lumea a treia și-au exprimat dorința ca, în viitor, să facă și ele parte din BRICS. Această realitate i-a determinat pe mulți analiști să facă o serie întreagă de raportări de natură cantitativă. În esență, ei demonstrează cu cifre că BRICS dobândește o forță uluitoare, întrucât va deține cea mai mare pondere a populației lumii, a teritoriului și a resurselor de tot felul. Este adevărat. Dar de aici încolo încep fanteziile.

Prima și cea mai relevantă fantezie este dedolarizarea. Și ea pornește de la câteva date reale. Cum ar fi de pildă faptul că procentul de utilizare al dolarului a scăzut în ultimi 20 de ani cu 18 puncte procentuale, de la 73% la 55%. Ceea ce aparent indică o tendință. Analiștii care se grăbesc să tragă concluzii în acest sens uită însă că, între timp, a crescut rata de utilizare a monedei euro. Astfel încât, în mare, procentul de utilizare al celorlalte monede a rămas cam același. Poate că petroldolarii primesc o lovitură din partea celor mai importante state producătoare de petrol, dacă acestea vor refuza în viitor tranzacțiile în moneda americană. Dar dedolarizarea este un obiectiv imposibil de atins, cel puțin pentru una-două generații. Dintr-un motiv foarte simplu. Cu două excepții, Arabia Saudită și Emiratele Arabe, vorbim despre state în esența lor sărace. Cu PIB-ul pe cap de locuitor scăzut. Nesemnificativ în comparație cu statele G7, cărora li se adaugă desigur și alte state din lumea occidentală. Resursele formidabile de care dispun cei care preconizează o alternativă BRICS vor continua să fie valorificate prin vânzarea acestora către statele bogate ale lumii. Altfel, statele BRICS vor rămâne cu resursele nevândute, întrucât mai e mult până când vor avea capacitatea de a le utiliza în baza motoarelor propriilor economii. Iar până hăt departe, dedolarizare nu va avea loc.

În timp ce statele G7 și-au stabilit o metodologie de lucru, iar reuniunile lor au un sens, întrucât se soldează cu decizii importante, care au consecințe la nivel global, grupul BRICS reprezintă până una alta, în cel mai bun caz, reuniuni succesive de dezbatere. Un fel de grupuri de terapie colectivă. Dar, în aceste condiții, de ce există totuși BRICS și de ce inițiatorii continuă să încurajeze acest proces? Și cine sunt ei? China este primul jucător în acest sens. E principalul rival actual și de perspectivă al Statelor Unite. China încearcă din răsputeri să creeze imaginea unei alternative într-o lume viitoare bipolară și instinctiv își caută asociați în rândul națiunilor frustrate. La rândul ei, Rusia a transformat SUA în principalul inamic. Momentul e propice întrucât, o vreme cel puțin, SUA sunt divizate și par a se afla în pragul unui război civil.