Câștig un pariu pe care nu mi-am dorit să-l câștig. Este încheiat cu câțiva importanți colegi din Clubul de Presă, oameni din garnitura cea mai aleasă de la Gold FM, și îl vizează pe generalul Florian Coldea, cel care a condus de facto ani de zile Serviciul Român de Informații, iar astăzi este practic președintele statului subteran român. Prognoza colegilor mei este că acestui grup infracțional coordonat de Coldea i se va pune în acest an capăt. Eu am pariat că nu se va întâmpla acest lucru. Și asta nu fiindcă i-aș purta vreo simpatie. Iar acum explic de ce în mod nefericit voi câștiga acest pariu.
Rareori ne este dat să ne fie prezentate într-un interval de timp extrem de scurt dezvăluiri de o asemenea anvergură și gravitate cum sunt cele furnizate de jurnaliști de marcă de investigație și în epicentrul cărora se află generalul Florian Coldea. Și niciodată până acum nu și-au unit forțele trei jurnaliști de primă mână, care lucrează pentru trei case diferite de presă, fiecare având în spate sute de mii de cititori și telespectatori. Practic, Florian Coldea se află de mai mult timp sub focul încrucișat al, în ce ordine doriți, Iosefinei Pascal, de la Gold FM, Ancăi Alexandrescu, de la Realitatea Plus și a lui Liviu Alexa, de la Gazeta de Cluj. Dezvăluirile despre caracatița Coldea, o rețea infracțională care pune într-un pericol grav siguranța statului român, nu numai că vin simultan din trei direcții diferite, dar apar într-o perioadă cheie extrem de sensibilă, pe care o parcurge România. Sub o amenințare din ce în ce mai atent focusată, venită din direcția Moscovei, România, cu puternicele ei servicii de informații, după cum se laudă, are de făcut față mai mult decât oricând unor uriașe provocări de tip electoral. Iar „rețeaua Coldea”, astfel cum ne este ea dezvăluită, ne pune în pericol și din perspectiva modului în care reușim să ne apărăm în războiul propagandistic declanșat de Moscova și, simultan, din perspectiva eforturilor pe care trebuie să le facem pentru a menține într-o stare cât de cât viabilă pe parcursul acestui an instituțiile democratice pe care de bine, de rău le avem.
Nu insist asupra detaliilor dezvăluirilor pe care le fac colegii mei din presă, pentru că ele sunt extrem de numeroase, de concludente și de complexe și mi-ar fi imposibil să le pot fie și doar enumera în spațiul limitat al acestui demers jurnalistic. Cei care doresc să se documenteze, cei care până în acest moment nu au citit, nu au văzut și nu au auzit ceea ce era de citit, de văzut și de auzit în postările celor trei case de presă, o pot face pentru că respectivele postări sunt accesibile oricui. În plus, există și o plângere la DIICOT, formulată de Iosefina Pascal încă din 22 martie, prin care cunoscuta jurnalistă solicită declanșarea unei anchete penale împotriva „rețelei Coldea”. Voi insista însă asupra unui singur aspect care mi se pare mai periculos chiar decât escrocheriile financiare de o amploare fără precedent montate de capii acestei rețele. Este vorba despre afaceri masive cu servicii de spionaj ale Rusiei, escrocherii în domeniul cibernetic și care au culminat cu clonarea uneia dintre cele mai mari agenții de știri din lume, Reuters, în scopul creării și implementării a două platforme de știri false, cu care au fost intoxicați mai ales cetățenii europeni, cu precădere cei români. Serialul cunoscut sub numele de „Lăcătușii lui Coldea” dezvăluie detalii pe cât de incredibile, pe atât de scandaloase legat de afacerea „CryptoData” și de crearea a două platforme în domeniul inteligenței artificiale. Toată această operație fiind însoțită de mega-escrocherii cu telefoane mobile și laptopuri.
Cei care au pariat cu mine, autorii dezvăluirilor, dar și analistul Cozmin Gușă, au pornit de la un raționament cât se poate de corect. Conform acestuia este cu neputință ca, după documentarea respectivelor dezvăluiri, statul român să nu încerce din răsputeri să se apere, să nu-și activeze anticorpii pe care încă îi mai are și să nu încerce să se protejeze prin extirparea răului în urma unei operațiuni chirurgicale de amploare care să vizeze tentaculele și apoi capul acestei caracatițe care ne pune în pericol. În ceea ce mă privește, când am afirmat și afirm în continuare că în mod straniu, dramatic chiar, autoritățile abilitate ale statului român sunt incapabile în acest an să se apere și să ne apere, am avut și eu în vedere câteva argumente. Avem de-a face cu o caracatiță de tip criminal, mai extinsă și mai puternică decât orice altă caracatiță cu care ne-am confruntat în istoria recentă. Până când a ajuns președintele statului subteran, generalul Florian Coldea a butonat de la nivelul conducerii executive a Serviciului Român de Informații statul legitim și nu numai că l-a butonat, dar l-a și împănat, începând cu justiția și continuând cu funcțiile executive sau legislative, în final și cu o bună parte dintre casele de presă, cu oamenii săi de încredere. Toți, fără excepție, șantajabili. Deci cel care conduce statul subteran, conduce în bună măsură în prezent și statul legitim. Prin interpuși. Nici de această dată nu intru în detalii, pentru că ele sunt prea numeroase. Dar e de reținut faptul că cei mai mulți oameni din conducerea Serviciului Român de Informații, ca să mă opresc doar la acest exemplu, sunt numiți, promovați și „asistați” de Florian Coldea. Începând chiar cu soția sa, care conduce departamentul de analize și evaluări psihologice, prin care trec practic, mai devreme sau mai târziu, toți lucrătorii SRI. Ca să nu mai vorbim de uriașa rețea a oamenilor de afaceri, cei mai mulți gonflați, adică puși doar în vitrină, în spatele cărora acționează același Florian Coldea.
Un argument solid al celor care au pariat împotriva mea este că România, care trece în acest an și printr-un proces electoral extrem de complex, reprezintă un spațiu geopolitic extrem de important, dar și de mare risc în raporturile cu Federația Rusă. Și, prin urmare, instinctul de conservare al puternicei alianțe militare, economice și politice din care facem parte ar trebui să pună presiune pe autoritățile statului român, cele care mai sunt funcționale, pentru anihilarea „rețelei Coldea”. Aparent așa stau lucrurile. În realitate însă, analizând cu atenție operațiunile puse la cale de „rețeaua Coldea”, descoperim că ele nu au lezat în niciun fel, ci dimpotrivă, interesele economice și militare ale marilor puteri cu care România este aliată. În tot acest interval de timp, zece ani de președinție a lui Traian Băsescu și aproape zece ani de președinție a lui Klaus Iohannis, au fost create în România, inclusiv prin implicarea „rețelei Coldea”, facilități alteori de neimaginat pentru grupurile de interese ale partenerilor noștri geostrategici. Pentru aceștia, singurul pericol real cu potențial exploziv ar fi legătura consolidată a „rețelei Coldea” cu serviciile se informații ale Federației Ruse. Dar, la acest capitol, nu este deloc exclus ca generalul cu patru stele să joace la două capete. În plus, eu unul nu am nicio îndoială – și cu asta închei, afirmând din nou că voi câștiga acest pariu – că o bună parte a patrimoniului din țară și de peste hotare dobândit de „rețeaua Coldea” se află în realitate în proprietatea celor de la care, optimist fiind, Cozmin Gușă așteaptă mântuirea. Așa că, din păcate, câinii latră și caravana merge mai departe.
Fii primul care comentează