Rolul copleșitor al femeii în bătăliile pentru putere din Istoria Lumii

1. Nemuritorul Caragiale despre nemuritorul popor român:

„Noi, românii, sîntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gîndește prea mult, ne putem mîndri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne – să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scînteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături, dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă; ei! atunci de unde ar mai țîșni adevărul? ” (I.L. Caragiale, Cîteva păreri, Ziua, 22 februarie 1896)

Publicistul, pentru că fragmentul e decupat dintr-un articol de gazetă, dezvăluie un nărav întemeietor al românilor:
Flecăreala despre orice, dar mai ales despre politică.
De la controversa de bodegă, gata să atingă nivelul picioarelor în fund, pînă la talk show-ul din piețele de zarzavat, toată lumea în Moldo-Valahia își dă cu părerea.

2. Ca și Game of Thrones, serialul Rome insistă pe rolul copleșitor al femeii în bătălia pentru putere. Firește, Cezar a fost asasinat din motive ținînd strict de bătălia dintre plebe și aristocrație. Serialul, din motive de rating, exagerează rolul nefast al Serviliei, mama lui Brutus și ibovnica lui Cezar, în inițierea complotului și mai ales în desăvîrșirea acestuia. Asta nu înseamnă că, alături de Atia, nepoata lui Cezar și mama lui Octavian, Servilia nu joacă un rol important în lupta dintre Cezar și Senat. Motivul cultivat pe față de serial e răzbunarea din amor neîmplinit. La o privire mai atentă, motivul Serviliei e cel al mamei lui Nero și al mamei lui Tiberius, legendara Livia:
Credința că vor conduce lumea prin intermediul fiilor.

De regulă știm despre ambiția de a conduce lumea prin manipularea soților sau mai ales a amanților. Atît Game of Thrones, cît și Rome avertizează asupra ambiției femeilor de a conduce lumea prin intermediul copiilor. S-a vorbit despre rolul amantelor și nevestelor în asfaltarea Istoriei. După cele două seriale, dar mai ales după Rome, mult mai apropiat de adevărul istoric decît producția fantasy Game of Thrones, putem vorbi de rolul mamelor. Rolul ibovnicelor e jucat de Atia. Aceasta folosește condiția de mamă, asupra Octaviei și asupra lui Octavian, pentru a-și satisface foamea de putere. Condiția de amantă și-o folosește asupra lui Marc Antoniu și a lui Timon, cel cap de gașcă de kileri. Față de bărbați – zic cele două seriale – femeile au cîteva mari avantaje în lupta pentru putere. Și nu mă refer la chestia dintre picioare, evocată de Cersei în sfaturile date Sansei din Game. Mă refer la lipsa de scrupule, infinit mai mare decît la bărbați, la folosirea fără complexe a mijloacelor perfide de luptă, la ambiția fără margini, la consecvența în urmărirea scopului. Cel mai mare avantaj îl reprezintă disprețul față de onoare. Atia îi spune Serviliei, într-o discuție de o rară ipocrizie din partea amîndurora, că bărbații fac mare caz de o chestie numită onoare. Amîndouă sînt de acord că e o prostie tipică bărbaților.

3. Am terminat partea ultimă (începînd de la asasinarea lui Iulius Cezar pînă la instalarea lui Octavian) a eseului Rubicon, variantă românească a eseului Rubicon: The Last Years of the Roman Republic, de Tom Holland, apărut în 2005, în Anglia. Cartea e fermecătoare în felul ei. Ca și Istoria ilustrată e cartea unui autor care știe să istorisească, dar mai ales știe să reînvie din date moarte o lume uitată. Pledoaria sa pentru Republică mi se pare însă aiurea. La o adică pare scrisă de un haștag Rezist, angajat cu tot cu hormoni în lupta cu Donald Trump. Să fim limpezi. Pieirea Republicii era condiția sine qua non a supraviețuirii Romei sub formă de Imperiu. Pe de o parte, pentru că, pe măsura extinderii, Roma nu mai putea fi administrată de senatorii pierduți în gîlcevi și intrigi. Pe de alta, pentru că Republica intrase în conflict cu mersul Istoriei.

Republica nu era altceva decît raiul celor înstăriți. Senatul, proclamat esența Republicii, instituția care hotăra asupra Romei, apare și se susține ca un loc al privilegiaților. Pe măsură ce înaintăm în Istorie, Roma e alimentată cu sînge proaspăt. Cavalerii, negustorii, căpeteniile neamurilor vasale Romei, asigură Romei vitalitatea. Conducerea rămîne însă în mîinile unei găști tot mai boșorogite, tot mai efeminate. Petru a-și justifica puterea, aristocrații fac mare caz de Republică. Serialul Rome e din acest punct de vedere o capodoperă a ipocriziei. Servilia, ibovnica nesatisfăcută a lui Cezar, invocă din minut în minut salvarea Republicii în complotul pentru asasinarea lui Cezar, deși pe lîngă frustrarea de a se vedea părăsită (suferea din orgoliu rănit, nu din iubire neîmplinită), un motiv rămîne ambiția de a conduce Roma prin intermediul lui Brutus.