Miercuri, 23 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca Poliție politică.
Despre acest caz, unic în istoria țărilor care pretind a avea stat de Drept, pentru că e de neconceput ca un politician să primească de cinci ori adeverințe că n-a fost colaborator al Securității, pentru ca aceeași instituție, CNSAS, să anunțe la ceva timp după plecarea din funcție a respectivului c-a fost colaborator al Securității, am scris la vremea știrii despre Marea Descoperire. Am scris atunci, și scriu și acum, cînd în cazul Traian Băsescu s-a dat o sentință definitivă, că într-un veritabil stat de drept s-ar fi declanșat imediat o anchetă pentru a stabili cum de a fost posibil ca aceeași instanță, condusă operativ de aceeași persoană, Germina Nagîț să dea o adeverință de colaborare, după ce anterior dăduse cinci de necolaborare. Noua decizie a fost justificată de conducerea CNSAS prin descoperirea în Arhive a unor piese pînă atunci nedescoperite. Altfel spus, lui Traian Băsescu i s-au dat adeverințe de necolaborare pe baza unor documente existente în arhivă. Decizia de colaborare i s-a dat după ce în arhivă s-au descoperit noi hîrtii. Șmecheria nu e o premieră în postdecembrism. Dan Voiculescu beneficia în 2006 de trei adeverințe de necolaborare cu Securitatea.
În 2006, cînd Dan Voiculescu a pretins funcția de vice-primministru, în arhive au apărut noi documente, pe baza cărora s-a dat o adeverință de colaborator.
Acest joc de-a v-ați ascunselea cu documentele și dosarele ridică o chestiune de Siguranță națională. Cîți politicieni avansați în funcții și pe baza adeverințelor de necolaborare au undeva în arhiva CNSAS sau în seiful SRI sau SIE documente care ar putea fi scoase și trimise în lume?
Destinul de politician al lui Traian Băsescu, unul dintre destinele cu influență hotărîtoare asupra Istoriei noastre postdecembriste, a stat sub semnul controversei spectaculoase. Puține lucruri dintre cele făcute de Traian Băsescu după 1990, ca ministru, șef de partid, primar al Bucureștilor, președinte al României n-au stîrnit controverse pătimașe, scandaluri uriașe, n-au împărțit opinia publică în două tabere înverșunate. Dintre toți politicienii postdecembriști, Traian Băsescu e cel mai mare hrănitor de ratinguri și de tiraje.
Era de așteptat ca și sentința să se constituie într-un eveniment scandalos, controversat, născător de patimi pro și contra.
Noi însă vom aplica în comentarea acestui eveniment regula pe care și-a impus A.D. Xenopol cînd a scris cele două volume despre Domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Și anume să abordeze domnia lui Cuza, pe care o trăise, ca și cum ar fi fost vorba de domnia unui faraon.
Să încercăm, așadar, noul eveniment creat de Traian Băsescu să vedem cam ce-ar rămîne o dată trecut momentul emoției colective, altfel spus, ce s-ar putea spune obiectiv, cu maximă răceală, despre acest caz:
1) Contrar multor ziceri din spațiul public, sentința nu influențează cu nimic aprecierea celor două mandate de președinte ale lui Traian Băsescu. Descoperirea se referă la perioada de tinerețe a lui Traian Băsescu. Ea nu vizează nici măcar activitatea de politician postdecembrist a lui Traian Băsescu.
Altfel ar fi stat lucrurile dacă s-ar fi descoperit, pe bază de documente, vreo neregulă în activitatea de președinte a lui Traian Băsescu. Cum ar fi, de exemplu, adevărata natură a unei decizii. Sentința ar fi pus la îndoială doar acea decizie, dar, evident, ar fi aruncat o umbră și asupra întregii activități a președintelui Traian Băsescu.
2) Desigur, din punct de vedere moral s-ar putea reproșa lui Traian Băsescu faptul că a condamnat comunismul tocmai el, cel care colaborase cu Securitatea comunistă. La o adică, pentru a fi obiectivi, putem să-i acordăm lui Traian Băsescu circumstanțe atenuante și în plan moral. Că a fost colaborator al Securității ca poliție politică a decis o instanță judecătorească. Traian Băsescu a susținut și continuă să susțină că negarea publică de către el a ipostazei de colaborator n-a fost o minciună. Pentru el, ceea ce a făcut în tinerețe nu constituia o colaborare. Aceasta din punct de vedere moral. Din punct de vedere politic condamnarea comunismului e un act a cărui importanță nu poate fi pusă la îndoială de raportarea la motive. N-are nici o importanță că decizia de condamnare a comunismului a fost luată de cineva condamnat mai tîrziu drept colaborator al Securității comuniste. Importantă rămîne condamnarea. În cazul actelor de stat ale politicienilor are importanță doar actul. Resorturile care l-au împins pe demnitar la această decizie țin de telenovelă și nu de Istorie.
3) S-a făcut mare caz de lepădarea de Traian Băsescu a intelectualilor porecliți la vremea respectivă băsiști. Eu n-aș face nici o apreciere de ordin moral. Ca președinte, Traian Băsescu n-a fost un sentimental. Între el și intelectualii porecliți băsiști n-a fost o relație sentimentală, ci una comercială. Intelectualii s-au servit de el. El s-a servit de intelectuali. Nu-l văd pe animalul politic Traian Băsescu suspinînd că toți cei care-l pupau în fund acum îl scuipă.
4) Evenimentul care a fost sentința s-a constituit într-o hîrtie de turnesol pentru ceea ce am numi tăria de caracter, lucru care lipsește politicienilor români. Din acest punct de vedere evenimentul a dovedit încă o dată Căcăcioșenia marii majorități a liderilor politici români, în frunte cu Klaus Iohannis. Ceea ce i s-a întîmplat lui Traian Băsescu li se poate întîmpla tuturor ștabilor din prezent. Ar fi de așteptat ca politicienii români, nu numai cei care s-au hrănit din bunăvoința președintelui Traian Băsescu, să-și ridice glasul în apărarea atacurilor mizere la care e supus fostul președinte, acum, cînd nu mai e la putere. Consilierul lui Nicolae Ciucă, liderul PNL Alexandru Muraru, a cerut nici mai mult nici mai puțin ca lui Traian Băsescu să i se ia titlul de șef de stat. Nimeni dintre bravii politicieni români n-a reacționat față de această mizerie. Nici măcar Nicolae Ciucă al cărui consilier e ipochimenul.
Singura care a avut tăria de caracter să sară în apărarea lui Traian Băsescu a fost Elena Udrea.
Nu mă miră.
În numeroase rînduri am arătat că Elena Udrea dă dovadă de bărbăția care lipsește așa zișilor bărbați politici de la noi.
Elena Udrea are multe complicații în prezent. Dacă n-ar fi omul de caracter pe care-l știu de atîta vreme, ar fi tăcut în cazul Traian Băsescu. N-o obliga nimeni să înfrunte haita din presă asmuțită împotriva fostului președinte. Mai ales că se putea gîndi că dînd în fostul președinte, dușmănit acum de Sistemul care-l lingușea pe vremuri, și-ar putea face viața mai ușoară.
5) Traian Băsescu e victima uneia dintre cele mai ticăloase legi înaintate Parlamentului, una clocită în burdihanul PSD și ALDE.
În octombrie 2020, cînd o primă instanță l-a declarat pe Traian Băsescu colaborator al Securității, PSD și ALDE au depus un proiect de lege prin care sînt eliminate privilegiile șefilor de stat dovediți prin sentință definitivă colaboratori ai Securității. O lege aberantă vizîndu-l exclusiv pe Traian Băsescu, promulgată de Klaus Iohannis, bucuros că astfel elimină din trecut un președinte care a făcut indiscutabil mult mai mult pentru România decît el.
Las la o parte că Legea scutește de astfel de măsuri pe președinții anchetați penal, precum Ion Iliescu.
Nocivitatea legii constă în considerarea măsurilor de protecție asigurate foștilor președinți drept niște privilegii. Protecția SPP nu e un privilegiu, ci o îndatorire a Statului. Un fost președinte e un deținător de importante secrete de stat. Cum poate fi lăsat el fără protecție?
Dincolo de acestea Legea e o nouă dovadă că politicienii români n-au conștiința că și lor li se poate întîmpla așa ceva după ce vor pica din funcții.
Mentalitate de vizitii care nu văd dincolo de fundul calului care trage la brișcă.
„ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL AUTORULUI DE PE SITE-UL CRISTOIUBLOG.RO”
Fii primul care comentează