Mai există Parchet European?

Există suspiciuni rezonabile că se fură la greu din PNRR. Adică bani europeni. Despre această fărădelege s-au pronunțat oficiali ai statului român. Există suspiciuni rezonabile că achiziționarea de către România a 120 de milioane de doze de vaccin este legată tot de un jaf. Și, în fine, sunt probe că, în ciuda avertismentelor Comisiei Europene, oficiali ai statului român au luat decizia de a-i fura în masă pe cetățeni și de a arunca în aer economia. Există sau nu există un Parchet European?

Sunt situații tipice, în care procurorii europeni trebuiau să se implice deja. Domnul Alexandru Rafila, un înalt demnitar al statului român, ministru al Sănătății, afirmă că nu poate da drumul unor proiecte vizând construcția unor spitale, întrucât are indicii alarmante cum că ar fi fost încheiate contracte false de consultanță pe bani grei, contracte nejustificate, iar unii dintre beneficiari sunt chiar persoane care, la data elaborării documentului prin care au fost solicitate fondurile europene, lucrau în structurile Ministerului Sănătății în baza algoritmului politic USR. Este sau nu acesta un motiv suficient de bun pentru ca Parchetul European să se fi pus în mișcare?

Curg una după alta acuzațiile, lansate tot de demnitari ai statului de la vârful PSD, conform cărora, din banii care urmează să fie accesați de la Uniunea Europeană de către România, o sumă uriașă, de circa 2 miliarde de euro, reprezintă comisioane. Bani de consultanță acordați unor firme. Valoarea lor este imensă. Și se scade din sumele destinate supraviețuirii și eventual dezvoltării României. Aceste „consultanțe” au fost puse la cale în condițiile în care Guvernul și fiecare minister în parte și fiecare agenție a statului au funcționari, în total un număr imens, care sunt plătiți tocmai pentru elaborarea unor asemenea proiecte. Ca să nu mai vorbim de o adevărată armată de consilieri. De ce ar mai fi fost nevoie în aceste condiții de o externalizare masivă a consultanței? Acești bani, pe care ar urma să-i accesăm de la Uniunea Europeană, vor trebui decontați și este cu neputință ca la acel moment infracțiunile să nu sară în ochii funcționarilor UE. Iar consecința va fi că deconturile nu vor putea fi aprobate, iar România va fi penalizată. Dar până atunci trebuiau să intervină în forță instituțiile abilitate ale statului român. Iar dacă ele dorm, trebuia să o facă Parchetul European, care și-a creat deja o structură, inclusiv în această țară. De ce și unii și alții? Răspunsul este simplu de dat. Pentru că o parte, aproximativ jumătate dintre banii pe care urmează să-i accesăm, circa 15 miliarde de euro, sunt luați cu împrumut de către statul român și vor trebui restituiți. Cu dobânda aferentă. Iar dintre ceilalți bani, tot aproximativ 15 miliarde, o parte este reprezentată chiar de contribuțiile statului român la fondurile UE. La rândul său, Parchetul European, dacă există, există tocmai pentru a funcționa un sistem de control asupra modului în care sunt folosiți de către funcționarii statelor membre banii europeni. Banii cetățenilor UE.

Dacă există un Parchet European, el ar trebui de mai multă vreme să cerceteze în forță modul în care au fost încheiate contractele cu marii producători de vaccinuri. Modul în care acestea s-au derulat. Conflictele de interese care există la mijloc. Inclusiv în ceea ce o privește pe doamna Ursula von der Leyen, președinta UE. Și cum se explică din punct de vedere legal faptul că Guvernul României a decis să achiziționeze pe bani grei un număr atât de mare de vaccinuri, devenite inutile – inutile erau din capul locului – pe care acum le donăm unor state din Africa. Sau le vindem în pierdere. Cine s-a îmbogățit de pe urma acestei operații?

Ieri a ieșit la iveală un document prin care, încă din toamna anului trecut, comisarul UE pentru Energie ne avertiza că urmează să avem probleme mari la acest capitol și ne îndemna să luăm orice fel de măsuri pentru a preîntâmpina o creștere exponențială a costurilor la energie electrică și gaze naturale. Acest document a fost ascuns de către Guvernul României. Care a procedat pe dos. Iar prețurile au crescut total nejustificat, de 12 ori. Pentru asta nu răspunde nimeni? Cine trebuie să facă anchetele? Cine trebuie să le facă dreptate cetățenilor acestui stat, care își pierd acum și locurile de muncă și sunt supuși, din același motiv, și unei inflații galopante? Există sau nu există un Parchet European? Această întrebare se aude la Bruxelles?                                                                                                                                                                                      „ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL AUTORULUI DE PE SITE-UL CORECTNEWS „

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*